Gigel Gheorghe, cel mai bun prieten al actualului antrenor în perioada junioratului, povesteşte amănunte neştiute despre noul selecţioner.
Răzvan Lucescu a dat lovitura prin numirea la naţională. Până în acest vârf al carierei, el a parcurs însă un drum adesea mai puţin vizibil. EVZ vă prezintă etapele ascensiunii sale printr-o incursiune profundă, pigmentată cu detalii picante, în trecutul noului selecţioner. Mărturiile adunate oferă o imagine completă asupra juniorului, fotbalistului şi antrenorului Răzvan Lucescu. „Răzvan a început fotbalul la Dinamo, unde îi avea concurenţi pe post pe Zlotea, Stelea (n.r. - actualul său secund de la naţională), Tene şi pe Prunea (n.r. - oficial al FRF). A stat acolo doar doi-trei ani. La 14 ani a venit la noi, la Sportul, fiindcă în Regie puteai să faci per formanţă. Selecţia nu era pe şpagă. Aveam o generaţie super, cu Pologea, cu Aldea...
La naţională, acest Aldea îl ţinea pe banca de rezerve pe Gică Popescu! Răzvan n-a fost un talent, îi lipseau şi câţiva centimetri, dar a muncit enorm. Avea un program de pregătire primit de la Dumitru Moraru şi îl urma cu sfinţenie. Se antrena suplimentar. Avea colţul lui în vestiar. Stătea nemişcat şi nu scotea o vorbă. Fiind mai mic cu doi ani decât ceilalţi, şi le «fura» pe toate!”, povesteşte Gigel Gheorghe, în prezent antrenor la juniorii Stelei. „De cum a venit la Sportul, eu, în calitate de căpitan, i-am pus poreclă. I-am zis «Strâmbul», fiindcă avea nasul încovoiat şi picioarele crăcănate!
Era mai bine îmbrăcat decât noi, avea apărători, învăţa în Dorobanţi, dar nu epata...”, adaugă acesta. Răzvan a distrus, fără să vrea, cariera prietenului său. „La o miuţă, am dat mingea pe lângă Răzvan, el a plonjat şi m-a atins. Am călcat strâmb şi aşa m-am ales cu ruptură de menisc şi de ligamente la genunchiul stâng. N-am mai jucat fotbal. Nu-i port pică lui Răzvan, mai ales că, pe atunci, operaţiile se făceau cu barda!”, explică Gheorghe.
PORTAR MODEST A intrat în fotbal la un blat! Răzvan a debutat într-un meci Sportul Studenţesc - ASA Tg. Mureş (6-1) pe 19 iunie 1988. Cornel Dinu, antrenorul ardelenilor, şi-a amintit peste ani că respectivul meci a fost blat! „Pentru că ne salvasem de la retrogradare, ne-am permis ca în ultima etapă să facem doar act de prezenţă în Regie, pentru Sportul Studenţesc.
Ca să se salveze. Am fost corect şi dezinteresat. Ei, nu! Nu numai că nu şi-au respectat angajamentul compensatoriu de... primă de joc şi un echipament (...), dar l-au mai şi pus pe arbitrul «Veta» Necşulescu să contribuie ca să primim şase goluri!”, îşi aminteşte Dinu în al doilea volum al romanului său autobiografic, „Zâmbind din iarbă”. „Eu l-am promovat în locul lui Manu, pentru că se pregătea cu seriozitate, uneori câte patru ore pe zi.
Făcea multă pregătire pentru mingile înalte, pentru a compensa lipsa taliei”, a rememorat antrenorul Romeo Chihaia. Răzvan a fost un portar modest care n-a prins naţionala. A jucat la Sportul, FC Naţional, Rapid, FC Braşov, FCM Bacău, Nola şi Crema (ultimele două - cluburi din ligile inferiore italiene). A strâns 241 de meciuri în prima divizie şi nouă în cupele europene. S-a făcut remarcat prin revoltele personale contra duşmanilor de la Steaua. „Dedic acest egal tuturor antisteliştilor”, a spus în 1998, după Sportul - Steaua 1-1, rezultat care avantaja Rapidul. Vicepreşedinte-portar
Peste doi ani a provocat un scandal imens la o partidă Steaua - Rapid 0-0, fluturând un steag al giuleştenilor în faţa galeriei „roş-albaştre”. Gestul său a provocat un veritabil război pe teren, la care au participat jucători, spectatori şi bodyguarzi. Pe 2 noiembrie 2002, Răzvan a apărat pentru ultima oară, întrun joc Rapid - FC Argeş 2-1. El era vicepreşedintele giuleştenilor, dar a intrat în poartă deoarece toţi portarii erau indisponibili. S-a achitat excelent de misiune. (Octavian Cojocaru) ANTRENOR EXIGENT
E amic cu jucătorii, dar nu suferă şmecherii Dintre toate mărturiile jucătorilor care au lucrat cu antrenorul Răzvan Lucescu, cele mai multe vorbesc despre apropierea sa de echipă. În carieră - adică două mandate la Braşov şi unul la Rapid -, Lucescu junior a ştiut să-şi atragă simpatia fotbaliştilor, oferindu-le bani din propriul buzunar atunci când erau neplătiţi şi apărându-le drepturile în faţa conducerii. Performanţele se rezumă la două Cupe ale României şi la sfertul de finală al Cupei UEFA - ambele, atinse cu Rapid. „Azi râde cu tine, mâine te dă afară” Mihai Baicu, jucător aflat sub comanda lui Lucescu jr. la FC Braşov în primul său mandat ca antrenor, a dezvăluit pentru EVZ şi alte feţe ale noului selecţioner: „Este un antrenor care ştie tactică. Antrenamentele pe care le făceam cu el le-am mai întâlnit numai în Italia. Mereu citeşte cărţi şi se documentează. Ştie să-şi apropie jucătorii. Ne dădea bani din buzunar când erau întârzieri cu salariile, iar când ieşeam cu echipa în oraş, la o pizza, insista să plătească el. Nu suferă vedetismele.
Pe mine m-a dat afară pentru că am întârziat 30 de minute la antrenament, deşi eram golgheterul echipei. Cred că în relaţia cu Mutu şi Chivu va merge pe prietenie, dar nici nu se va lăsa călcat în picioare dacă ei vor sări calul”. Baicu îşi aminteşte şi o latură schimbătoare a lui Răzvan: „Uneori e ciudat. Astăzi râde cu tine şi mâine te dă afară. Când m-a exclus din lot, ne-am certat rău. I-am zis că a fost zero ca jucător. S-a ţinut tare, nu şi-a schimbat decizia”. (Mihai Voinea)
INFLUENŢA TATĂLUI
„30%, naţionala o va antrena Mircea Lucescu!” Discuţiile pe marginea influenţei lui Mircea Lucescu asupra carierei de antrenor a fiului său i se par normale lui Mihai Baicu. Acesta crede că antrenorul de la Şahtior Doneţk va avea un cuvânt greu de spus la prima reprezentativă în mandatulul fiului său. „A ajuns unde a ajuns şi datorită lu’ taică-său, care l-a ajutat enorm în carieră. Când a început să antreneze, îl suna mereu: înainte de antrenamente, înainte de meciuri amicale, mereu... Nea Mircea (n.r. - Mircea Lucescu) l-a învăţat multe şi Răzvan a ştiut să folosească experienţa lui.
Chiar dacă nu vrea să lase să se vadă acest lucru, este întotdeauna deschis la părerile altora şi mereu ascultă sfaturile tatălui său. Cred că, la echipa naţională, 30% va fi antrenor Mircea Lucescu, iar 70% - Răzvan!”, e de părere fostul elev al lui Lucescu jr.
CITIŢI ŞI: