Lucescu jr. se va întâlni săptămâna viitoare cu oficialii FRF, pentru a negocia ultimele detalii ale contractului de antrenor la naţională.
Problema antrenorului de la echipa naţională de fotbal a României e pe cale să cunoască o spectaculoasă răsturnare de situaţie. După ce Mircea Lucescu a refuzat postul de selecţioner, favorit a devenit fiul său, Răzvan!
Deşi contracandidatul său principal, Gică Hagi, este sprijinit de preşedintele Mircea Sandu, Lucescu junior beneficiază de suportul necondiţionat al lui Ionuţ Lupescu, cel care a fost mandatat de şeful FRF să se ocupe de stabilirea noului antrenor al tricolorilor.
Din sursele EVZ, Răzvan a avut de ales între două oferte extrem de tentante: FC Timişoara şi prima reprezentativă. În cele din urmă, tehnicianul de la FC Braşov a înclinat spre naţională, chiar dacă urma să primească bani cu lopata de la patronul Marian Iancu (circa 800.000 de euro pe sezon).
Lucescu junior le-a transmis federalilor că e tentat să accepte şi că ar fi dispus să poarte negocieri pe seama contractului său la naţională. Întrevederea dintre Răzvan şi oficialii FRF va avea loc în cursul săptămânii viitoare. Lui Răzvan i se va propune un acord de doi ani şi jumătate şi un salariu mai mic decât cel vehiculat până acum: 300.000 de euro pe an, cu 50.000 de euro mai mult decât are acum la FC Braşov.
Lupescu, amânat de două ori
Lucescu jr. trebuia să discute cu federaţia despre venirea sa la naţională imediat după ce Mircea Lucescu a refuzat oferta şi şi-a prelungit contractul cu Şahtior Doneţk. Din cauza programului încărcat de la echipa sa de club, Răzvan s-a văzut nevoit să-l amâne de două ori pe Ionuţ Lupescu şi să se concentreze asupra meciurilor din campionat.
Cu o zi înaintea partidei de miercuri (1-1 acasă, cu Universitatea Craiova), Lucescu jr. a luat cina împreună cu patronul său, Ioan Neculaie, anunţându-l despre oferta pe care a primit-o din partea FRF. E posibil chiar ca meciul de mâine, de la Vaslui, să fie ultimul pentru Răzvan pe banca tehnică a „stegarilor”. Lucescu jr. ar urma să devină noul antrenor al naţionalei la începutul lunii mai.
Destinul tatălui?
Coincidenţă sau nu, Răzvan ar putea prelua naţionala în condiţii asemănătoare celor în care a făcut-o tatăl său. În 1981, Mircea Lucescu a venit la prima reprezentativă la 36 de ani. Fiul său e chemat la 40 de ani. Lucescu senior l-a înlocuit pe celebrul Ştefan Kovacs, când România ratase practic calificarea la Mondialele din 1982. România e ca şi eliminată acum din cursa spre Mondialele de anul viitor.
„Il Luce” a luat Corvinul din Divizia B, a promovat-o şi dus-o în Cupa UEFA, pentru a ajunge apoi la naţională. Acum, Răzvan a promovat Braşovul din „B” şi l-a dus aproape de Cupa UEFA.