Ștersul Răzvan Cociş, nelipsit din „oastea” lui Pițurcă
- Mugur Băile șteanu
- 14 februarie 2012, 20:21
Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a anunţat astăzi stranierii convocaţi pentru amicalul cu Uruguay, programat pe 29 februarie, de la ora 20.30, pe „Naţional Arena” din Bucureşti.
Din lotul tricolorilor fac parte şi „numele grele” Adrian Mutu şi Ciprian Marica, dar şi Răzvan Cociş, mijlocaşul de la echipa rusă FC Rostov pe care mulți specialiști îl cataloghează drept „copilul de suflet” al selecţionerului. Cei 12 stranieri aleşi de Victor Piţurcă pentru „amicalul” cu Uruguay sunt: Dorin Goian (Glasgow Rangers), Ştefan Radu (Lazio), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Răzvan Cociş (FC Rostov), Bănel Nicoliţă (Saint-Etienne), Gabriel Torje (Udinese), Daniel Niculae (Nancy), Bogdan Stancu (Orduspor), Adrian Mutu (Cesena), Ciprian Marica (Schalke 04) şi Ionuţ Mazilu (Arsenal Kiev). Lotul complet al României va fi anunţat pe 24 februarie, iar reunirea tricolorilor este programată pe 26 februarie, la Mogoşoaia.
Biletele se pun în vânzare vineri
Site-ul oficial al FRF a anunţat că biletele pentru meciul amical de fotbal România – Uruguay se vor pune în vânzare, online, vineri, 17 februarie, de la ora 11.00. Tichetele vor putea fi cumpărate până pe 23 februarie, ora 19.00, de pe următoarele site-uri: biletefotbalonline.ro, bilete.ro, eventim.ro şi myticket.ro. Preţurile biletelor vor fi următoarele: VIP 1 – 400 de lei, VIP 2 – 350 de lei, VIP 3 – 350 de lei (toate aceste bilete VIP au inclus pachetul hospitality), Categoria 1 – 60 de lei și 50 de lei, Categoria a 2-a – 40 de lei, 35 de lei și 25de lei, Categoria a 3-a – 20 de lei și 15 lei, Categoria a 4-a – 15 lei și 10 lei.