Invitatul lui Mirel Curea în emisiunea „Dosare de presă”, la EvZ TV, consideră că digitalizarea presei, deși aduce cu sine multă libertate, nu eludează, sau nu ar trebui să eludeze, normele deontologice și bunul simț.

„Ăștia scriu fără punctuație și au devenit colegii noștri. Asta mă irită cel mai tare. O să folosesc un cuvânt mai strident. Dacă bagi într-o frază cuvântul rahat, dobitocii vor ține minte doar cuvântul „rahat”.

Scrii un articol, te chinui, îl scrii într-o oră, două, trei… Dacă l-ai scris în trei, e prost. Dacă l-ai scris într-o oră și ceva, merge, că înseamnă că ai ars. Și tu te chinui să-l scrii…, ți-ai adunat ideile, ți-ai adunat – e mult spus – o documentare, și vine un dobitoc dedesubt și scrie „M..e!”. Și ăla devine egalul tău. În presa asta care vorbește despre digitalizare… Nu știu, eu nu sunt nostalgic, dar pe anumite lucruri trebuie să fii nostalgic: pe educație, pe faptul că să vorbească unul cu…”, a împărtășit ziaristul.

„Un ziarist mare este unul pe care-l citești cu plăcere, chiar dacă nu ești de acord cu el”

Înainte, o gafă putea distruge reputația unui ziarist. Astăzi, din ce în ce mai des, gafa a devenit sinonimul îndrăznelii, a libertății de exprimare. O spune cu subiect și predicat Răzvan Boanchiș, care a povestit o întâmplare din anii `60-`70.

„Mi s-a întâmplat, uneori, pentru un articol, să citesc două, trei cărți. Nu foarte des, că mai mult merg pe inspirație. Dar hai să-ți spun ceva despre presa de azi… Eu mă bucur când văd că unul scrie bine. Pentru mine, un ziarist mare este unul pe care-l citești cu plăcere, chiar dacă nu ești de acord cu el.

Dar, ca să vezi ce seriozitate era în presă… o presă pe care n-am apucat-o nici noi. Presa literară, anii `60-`70. Zilele trecute am citit asta, nu mai țin minte unde. Un critic literar a aflat că s-a pus piesa după Caragiale, la un teatru, și că au scos ăia Vocea Patriotului Naționale, program. Ăia îl scoseseră la mișto, la teatru. I-a parvenit programul ăla, dar el nevăzând spectacolul și săracul om… Dar era un om de bibliotecă și n-avea golănie. Că dacă ar fi avut ieșirea noastră în oraș, simțul nostru, și-ar fi dat seama. Și-a zis, „Domnule, Vocea Patriotului Naționale chiar a existat”. Și-a făcut această gafă.

La noi câte s-au făcut din astea în presa din România și după o zi se uită. Ei, omul ăla, ca să vezi ce seriozitate, ani de zile n-a mai scris. Se rugau ăștia, „Domnule, ești profesor universitar, s-a uitat, scrie în gazete!”. „Nu pot, domnule, să trec peste chestia asta…”.

Iar colegii lui, că există ură în toate astea, râdeau de el și el spunea „Păi, dacă scriu ceva, orice aș scrie, ăia mi-aduc aminte, băi tu ai descoperit Vocea patriotului naționale”. Și omul ăla n-a mai publicat un rând.

Astăzi cred că te felicită. În presa de azi, dacă faci o asemenea gafă, zice Bravo, bă, bine-ai făcut!”, a mai spus Răzvan Boanchiș.