ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, vrea ca omologul său din Banat, ÎPS Nicolae Corneanu, să fie exclus din BOR.
Mitropolitul Clujului, Albei, Oradei şi Maramureşului, Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, a anunţat ieri că i-a solicitat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să ia în discuţie, în premieră postdecembristă, caterisirea Mitropolitului Banatului ÎPS Nicolae Corneanu şi retragerea Episcopului de Oradea, Prea Sfinţitul Sofronie Drincec.
„Ei nu sunt pedepsiţi de noi, ci s-au autopedepsit“ Mitropolitul Banatului este acuzat de ÎPS Bartolomeu că s-a împărtăşit în timpul unei slujbe greco-catolice, în timp ce PS Sofronie a slujit sfinţirea Agheasmei Mari, de Bobotează, împreună cu episcopul greco-catolic de Oradea. „Este adevărat că am cerut caterisirea Mitropolitului Corneanu şi retragerea Episcopului Sofronie. Motivele şi le-au creat singuri. Ei nu sunt pedepsiţi de noi, ci s-au autopedepsit. Prin ce a făcut Mitropolitul Corneanu s-a exclus singur din comunitatea bisericească, a Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Ortodoxe Universale“, a spus ÎPS Bartolomeu.
„Nu l-am pus pe Mitropolitul Corneanu la stâlpul infamiei şi nu l-am judecat pentru fapta lui pentru că s-a judecat singur“, a mai spus Mitropolitul Clujului.
Potrivit teologului Radu Preda, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, caterisirea este singura formă de pedeapsă supremă pentru un cleric al BOR. „Retragerea înseamnă renunţarea de bună voie la scaunul episcopal a respectivului episcop. Dacă se face ca urmare a unei judecăţi bisericeşti, înseamnă depunerea din treaptă“, a explicat acesta.
„Sfântul Sinod este suveran“
Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizat că Sfântul Sinod Plenar va discuta cazul în întrunirea din 8-9 iulie. „Categoric sunt atâtea detalii cu această situaţie şi normal că în cadrul şedinţei Sfântului Sinod se va lua o decizie în legătură cu situaţia Mitropolitului Nicolae. Nu ştim care va fi această decizie deoarece Sfântul Sinod este suveran“, a spus părintele Stoica.
Teologul Radu Preda afirmă că cei doi prelaţi în cauză au comis cel mai grav delict al clericilor, anume încălcarea jurământului hirotoniei. „Principiul fundamental care guvernează Biserica este să nu iertăm oamenii de dragul funcţiilor“, a conchis Preda.
PS MESIAN
„Vreau să mă împărtăşesc la ortodocşi“ PS Mesian, omologul greco-catolic al Mitropolitului Banatului, doreşte să întoarcă gestul, împărtăşindu-se într-o biserică ortodoxă. „Doresc foarte mult lucrul acesta, dar trebuie aşteptat momentul potrivit. Dacă aş face gestul acesta acum aş fi acuzat de ipocrizie. În plus, mi-e teamă că dacă am grăbi lucrurile, toate s-ar sparge în capul dânsului“, a declarat episcopul greco-catolic din Lugoj. Acesta îl consideră pe omologul său ortodox un om al ecumenismului, al unităţii şi al lui Dumnezeu, nu numai pentru români, ci pentru lumea întreagă. „Lumea este ignorantă, de aici şi flama iscată în jurul subiectului. Lumea e needucată, atâta vreme cât poate să-l acuze pe ÎPS Corneanu că s-a împărtăşit şi să spună astfel că e o crimă să-l primeşti pe Hristos. Istoria ne spune că atunci când ne vom împărtăşi din acelaşi vin şi din aceeaşi pâine, vom ajunge la unitatea deplină creştină“, a explicat PS Mesian.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, rămâne vertical. „A fost un gest simbolic. Voiam să le arăt credincioşilor din Biserica Greco- Catolică faptul că formăm în fapt o singură Biserică şi că aparţinem aceluiaşi Hristos. Şi reprezentanţilor SfântuluI Sinod le spun acelaşi lucru, că suntem cu toţii creştini, că ne iubim unii pe alţii. Avem acelaşi Hristos pe care-l iubim şi-l respectăm“, ne-a declarat ÎPS Nicolae. (Georgeta Petrovici)