"De la preluarea guvernării de către USL asistăm la înlocuirea agendei sociale şi economice fireşti a guvernului, strict cu o agendă politică de partid, în care fie se poartă bătălii cu şeful statului, fie se tranşează poziţii politice pentru câştigătorii alegerilor locale, fie se urmăreşte rezolvarea unor probleme în Justiţie, cum a fost implicarea Grăjdan-ISC în cazul Adrian Năstase", a spus Raluca Turcan.

Deputatul PDL a acuzat şi nefuncţionalitatea guvernului României mai ales în condiţiile în care România "trebuie să-şi apere stabilitatea economică".

"Recunoaşterea de către premierul Ponta a faptului că 75% din timpul şedinţelor de guvern se consumă pe discuţii politice şi imagine, implică nu doar o dezbatere morală, ci o discuţie reală despre consecinţele nefuncţionalităţii guvernului României, într-un moment în care în UE există grave probleme economice, iar România trebuie să-şi apere stabilitatea economică dobândită cu sacrificii de români în 3 ani de criză grea’, a explicat Raluca Turcan.

În acest cadru, concluzionează deputatul PDL, singurul interes al USL este "încercuirea PDL şi a Preşedintelui" pentru a obţine mai multă putere politică.

"Dacă România a traversat criza economică în condiţii bune, fapt recunoscut la nivelul UE, este pentru că a existat un plan de priorităţi de acţiune economică, care cu bune şi rele, a fost urmat până la momentul în care ţara a devenit stabilă. Ce se întâmplă de când a preluat USL guvernarea este abandonarea oricărui plan de evoluţie economică. Interesul este unul singur: mai multă putere politică prin încercuirea PDL şi a Preşedintelui", a mai spus Turcan.