Jucatoarea Raluca Olaru a fost invinsa ieri, in turul trei al turneului de la Roland Garros, de Ana Ivanovici (Serbia), scor 2-6, 0-6.
Romanca este numarul 122 mondial, in timp ce Ivanovici e favorita numarul 7 a competitiei. Cele doua au trait povesti de viata care seamana. Pentru performanta de la Paris, Olaru a obtinut 39.400 de euro si 75 de puncte WTA.
Ana Ivanovici si Raluca Olaru, doua dintre frumusetile din circuitul profesionist de tenis, au cateva lucruri in comun. Ivanovici este considerata de multi cea mai frumoasa jucatoare de tenis, punand-o in umbra chiar si pe rusoaica Maria Sarapova.
De altfel, gratie trasaturilor sale fizice, dar si talentului, Ivanovici este o tinta pentru agentiile de moda si marile firme de echipament sportiv, care o „vaneaza” cu contracte de milioane de euro.
Raluca Olaru, si ea o jucatoare cu alura de fotomodel, nu s-a aflat deocamdata in lumina reflectoarelor, mai ales ca romanca a intrat de numai un an in lumea tenisului profesionist. Cu toate acestea, „domnita Ralu” are, la fel ca si Ivanovici, contracte cu firma de echipament Adidas si cu producatorul de rachete Wilson.
Dragostea in vremea Bacalaureatului
Desi Ivanovici tine la intimitatea vietii private, presa internationala a aflat despre relatia pe care frumoasa sarboaica o are cu compatriotul sau Novak Djokovici, si el un tenismen de top. Ana Ivanovici nu se fereste sa spuna ca il admira insa pe elvetianul Roger Federer, ea stabilindu-si resedinta la Basel, orasul din Tara Cantoanelor unde s-a nascut actualul lider ATP.
Deocamdata, Raluca Olaru, care si-a serbat majoratul in martie, a fost preocupata de tenis si de scoala, astfel ca nu s-a implicat in relatii amoroase. Olaru a absolvit anul acesta liceul cu profil sportiv „Emil Racovita”, din Bucuresti, si va trebui sa sustina Bacalaureatul in vara. Exista totusi posibilitatea ca romanca sa amane acest examen, fiindca exact in aceeasi perioada se desfasoara turneul de la Wimbledon.
„Ador stilul de joc al Anei Ivanovici. Voi incerca sa ma bucur de fiecare minge in aceasta partida. Va fi o sarbatoare pentru mine”, nu s-a sfiit sa declare Raluca Olaru inaintea infruntarii de ieri, din turul al treilea.
Superstitioasele
Atat Ivanovici, cat si Olaru sunt foarte superstitioase. Jucatoarea din Serbia nu calca deloc pe liniile terenului, cel putin intre doua schimburi, iar romanca paseste intotdeauna cu dreptul pe teren. Inainte de fiecare meci, la vestiare, Ivanovici se relaxeaza cu Sudoku sau cu jocul de table!
In rest, ca fiecare jucator de tenis, are un DVD portabil si o colectie impresionanta de filme de groaza, preferatele sale. Olaru nu se dezlipeste de Ipod-ul sau atunci cand se afla la turnee.
Ana si Raluca sunt firi ambitioase si incapatanate, greu de strunit. De pilda, Ivanovici n-a ezitat sa-si concedieze de curand antrenorul. Ana Ivanovici si Raluca Olaru au fost doua junioare de mare valoare, sarboaica avand in palmares o finala jucata la Wimbledon.
Raluca este campioana europeana de juniori, finalista la Roland Garros (in probele de simplu si de dublu) si castigatoare, anul trecut, in proba de dublu rezervata juniorilor la US Open.
Castigatoare, anul acesta, la turneul de la Berlin (al treilea titlu din cariera), Ivanovici ocupa locul 7 in ierarhia mondiala, cea mai buna clasare. Deocamdata, cea mai valoroasa performanta a sa intr-un turneu de Grand Slam este un sfert de finala, in 2005, chiar la Roland Garros.
De partea cealalta, Olaru si-a marcat debutul intr-un turneu de Grand Slam anul acesta, la Paris, unde a realizat totodata cel mai bun rezultat din cariera. Astfel, ea va accede, pentru prima data, in Top 100 WTA.
TRASEU
Pe urmele Ruxandrei Dragomir Olaru este prima jucatoare din Romania care accede in turul trei al unui turneu de Grand Slam in ultimii sase ani. Predecesoarea ei a fost Ruxandra Dragomir, care a reusit o performanta similara la Australian Open, in 2001. Dragomir a fost si ultima jucatoare din Romania care a acces in turul trei la Roland Garros, ea fiind invinsa in anul 2000 de frantuzoaica Mary Pierce, in „optimi”.
Olaru a sedus Parisul, venind din calificari. Sezonul acesta a fost fantastic pentru compatrioata noastra. Ea a reusit sa atinga doua semifinale, la turneele de la Memphis (SUA) si Fes (Maroc), la ambele competitii intrand pe tabloul principal din calificari.