Radu Voina: "Îmi e greu să aleg 14 handbaliste"

Radu Voina: "Îmi e greu să aleg 14 handbaliste"

Radu Voina, antrenorul echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, spune că toate fetele sale vor să joace în meciul tur al finalei Ligii Campionilor cu Viborg. Tehnicianul e însă obligat să deplaseze în danemarca doar 14 jucătoare.

Oltchim a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru meciul tur cu Viborg HK, din finala Ligii Campionilor, duel ce va avea loc sâmbătă la Herning, de la ora 17:15. "Galacticele" de la Oltchim vin mâine în Bucureşti, de unde a doua zi vor decola, la bordul unei curse charter, spre Danemarca. În cursul zilei de vineri, Oltchim va efectua antrenamentul oficial înaintea marii finale. Sârbii arbitrează duelul din Danemarca "Nu am stabilit încă lotul de 14 jucătoare, e foarte greu să o fac, pentru că fetele trec peste orice, dureri, accidentări, ca să lupte în finala Ligii Campionilor. Uneori ajungi o dată în viaţă la asemenea nivel şi le înţeleg pe toate, dar nu avem ce face. Va trebui însă să aleg 14 handbaliste, cu care vom face deplasarea în Danemarca, pentru meciul tur", a declarat, pentru Mediafax, Radu Voina, antrenorul campioanei României. Prima manşă a finalei Ligii Campionilor la handbal feminin dintre Viborg şi Oltchim va fi arbitrată de "tandemul" sârb Nenad Nikolici - Dusan Stojkovici. Oltchim se mută la Bucureşti "În tur, va fi doar prima repriză a finalei, dacă pot spune aşa. A doua repriză va fi la Bucureşti. Sunt convins că vor fi două meciuri de luptă, aspre, iar şansele vor fi de partea echipei care va greşi mai puţin şi va fi mai lucidă. Contează mult revenirea în lotului lui Viborg a interului Grit Jurack, dar şi recuperarea după accidentare a pivotului Anja Althaus", a mai spus Voinea. După meciul de la Viborg, Oltchim se va muta la Bucureşti unde va sta toată săptămâna premergătoare returului de la "Polivalentă". Meciul retur se va juca sâmbătă, 15 mai, de la ora 20:45. Meciul de la Bucureşti va fi arbitrat de francezii Thierry Dentz şi Denis Reibel.

Ne puteți urmări și pe Google News