Putin este foarte aproape să dea lovitura de grație Ucrainei cu ajutorul austriecilor. Noul gazoduct Nord Stream 2 urmează a fi pus în funcțiune până la sfârșitul acestui an

Putin este foarte aproape să dea lovitura de grație Ucrainei cu ajutorul austriecilor. Noul gazoduct Nord Stream 2 urmează a fi pus în funcțiune până la sfârșitul acestui an

Primul transport de gaz prin conducta Nord Stream 2 ar trebui să ajungă la destinație la miezul nopții în data de 31 decembrie 2019, a declarat într-o conferință de presă Rainer Seele, Directorul General al companiei austriece OMV. Compania a distribuit pe Twitter un material video în care acesta a făcut anunțul respectiv.

„Ne așteptăm ca primul transport de gaz să treacă prin această conductă până la sfârșitul anului - înainte de miezul nopții, pe 31 decembrie. Nu am renunțat la acest plan. Însă un lucru este clar: punerea în funcțiune a acestei conducte depinde foarte mult de momentul în care Danemarca va emite autorizația finală”, a explicat Seele. Potrivit acestuia, 70% din conductă a fost deja montată pe fundul Mării Baltice și nu au fost înregistrate întârzieri, până în prezent. Într-un articol publicat weekend-ul trecut, Financial Times susține că august va fi o „lună critică” pentru construcția Nord Stream 2. Citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ziarul a scris că, dacă în următoarele trei sau patru săptămâni, Danemarca nu își va da acordul pentru trecerea conductei prin apele sale teritoriale, nu va fi posibilă finalizarea proiectului înainte de sfârșitul anului. În prezent, autoritățile de la Copenhaga au în vedere cereri pentru trei rute diferite. La 1 ianuarie, va expira contractul Gazprom de a tranzita gaz rusesc pentru Europa prin Ucraina, și nu a fost semnat niciun nou contract. Dacă Nord Stream 2 va fi terminat la timp, momentul va coincide cu sfârșitul contractului actual al Gazprom cu Ucraina. Nord Stream 2 cuprinde două conducte care se vor întinde de pe coasta Rusiei, prin Marea Baltică, până în Germania, alături de conducta Nord Stream deja existentă. Conducta este montată de filiala Gazprom, Nord Stream AG. Compania austriacă OMV este unul dintre principalii investitori în construcția conductei. Dacă va fi finalizată, conducta va avea o lungime totală de peste 1.200 km și va costa aproximativ 9,5 miliarde de euro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News