Occidentul declară război Chinei. Aceasta este esența summit-ului G7 din Marea Britanie și cea mai bună veste din ultimii treizeci de ani.

„G7 încearcă să găsească un răspuns coerent la asertivitatea crescândă a președintelui Xi Jinping după spectaculoasa dezvoltare economică și militară a Chinei din ultimii 40 de ani”, a dezvăluit pentru Reuters un oficial american care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Termenul „asertivitate” („assertiveness”), provenind din psihologie, înseamnă „siguranță de sine” combinată cu refuzul de a te înclina în fața preopinentului.

În termeni neaoși, dâmbovițeni, Xi și-a luat nasul la purtare.

Pentru a-i mai reteza din înfumuratul organ olfactiv, G7 propune un plan global de infrastructură, care să rivalizeze cu faimoasa Inițiativă „Belt and Road” în valoare de multe trilioane de dolari.

În plus, G7 intenționează să-l lovească pe Xi unde-i greu voinicului: la „munca forțată”.

Aceasta înseamnă că numeroase produse chinezești, create prin exploatarea deținuților politici și religioși sau a copiilor ar putea fi supuse sancțiunilor și boicotului internațional.

Inițiativa „Belt and Road” (în traducere aproximativă „Drumuri și Poduri) este un plan de infrastructură, lansat în 2013, menit să lege Europa de Asia. O versiune modernă a „Drumului Mătăsii”. Peste o sută de țări au semnat acorduri cu China pentru a coopera la acest proiect colosal care cuprinde căi ferate, porturi și autostrăzi.

Inclusiv țări din G7 care se opun acum.

Pentru a-i arăta lui Xi că nu glumesc, liderii G7 l-au invitat la summit pe președintele sud-coreean Moon Jae-in.

Coreea de Sud și Japonia (membră a G7) sunt cei doi ghimpi geostrategici ai Occidentului din coasta Chinei.

Planurile și declarațiile liderilor G7, de o agresivitate cu care China nu mai era obișnuită de decenii (cu excepția notabilă a lui Trump), au produs iritare la Beijing.

„G7 este o relicvă a vremurilor trecute, a cărui influență și putere nu mai merită luate în serios, în condițiile în care centrul economic și politic al lumii s-a mutat spre Est”, a tunat Global Times, oficiosul Partidului Comunist Chinez.

*

Asistăm la o schimbare dramatică de paradigmă a Occidentului față de China. În special a Statelor Unite.

Joe Biden, însuși, pare să fi trecut pe steroizi.

„Fie că acționează pentru a pune capăt pandemiei de COVID peste tot în lume, fie că reacționează la exigențele unei crize climatice care se accelerează, fie că trebuie să facă față activităților nefaste ale guvernelor chinez și rus, Statele Unite trebuie să conducă lumea dintr-o poziție de forță.”

Aceste cuvinte focoase au apărut sub semnătura lui Joe Biden într-un editorial din Washington Post, pe 6 iunie, cu trei zile înainte de summit-ul G7.

Moșulică senil, care mai an o confunda pe nevastă-sa cu soru-sa, acum pare că a mâncat jăratec.



După reuniunea G7, Biden va participa în primele trei zile ale săptămânii la trei summit-uri, unul mai important decât altul: NATO, SUA-UE și cu Vladimir Putin.

Este aproape sigur că primele două se vor desfășura în siajul G7, producând noi declarații belicoase la adresa Chinei din partea NATO și UE.

În schimb, întâlnirea lui Biden cu Putin de miercuri face toți banii. În martie, când între Washington și Beijing curgeau lapte și miere, Biden l-a făcut pe Putin „asasin”, iar Putin a răspuns: „Cine zice, ăla este!”.

Va deschide Biden două fronturi? După Xi, și împotriva lui Putin? Greu de crezut.

Când a pus piciorul în Marea Britanie, Biden a făcut o declarație dulce-amăruie, amestec de bici și zăhărel: „Nu dorim un conflict cu Rusia. Dorim o relație stabilă și predictibilă. (…) Am fost foarte clar: Statele Unite vor reacționa într-un mod viguros și semnificativ, dacă guvernul rus se angajează în activități dăunătoare.”

Practic, ofertă de armistițiu condiționat.

*

Explicația cea mai tranșantă pentru rapida răcire a relațiilor cu China a fost oferită de Kurt Campbell, coordonator american al afacerilor indo-europene în Consiliul Național de Securitate, eminența cenușie a lui Biden în Asia.

„Perioada (relațiilor cu China), descrisă în general ca idilică, a luat sfârșit”, a spus Campbell miercuri la un eveniment găzduit de Universitatea Stanford.

Politica SUA față de China se va derula de acum încolo potrivit unui „nou set de parametri strategici”, a explicat oficialul, adăugând: „Paradigma dominantă va fi de acum competiția”.

Care este motivul răsucirii? Orientarea Chinei către o „exercitare grosolană și dură a puterii”, indicând faptul că regimul de la Beijing „este decis să joace un rol mai asertiv”.

Din nou „asertiv”! Probabil Kurt Campbell este una și aceeași persoană cu oficialul anonim din primul paragraf .

*

Scriam săptămâna trecută că explicația pentru ruptura bruscă dintre Statele Unite și China, pentru războiul privind originea COVID, o reprezintă gâlceava pentru împărțirea lumii.

Am avut dreptate.

Cu China nu te mai poți înțelege, par să spună Biden și ceilalți lideri occidentali. Lui Xi nu îi mai ajungi cu prăjina la nas. E lacom și vrea partea leului. De aceea, trebuie pocnit peste bot.

*

Summit-ul G7 din Marea Britanie s-a desfășurat sub deviza, insistent repetată, „Build Back Better”. Nu întâmplător! Este deviza Marii Resetări. A Noii Ordini Mondiale.

Cei șapte lideri occidentali au urmărit să transmită astfel lumii întregi mesajul roz-optimist că Marea Resetare continuă și fără China.

Dar aceasta este o colosală fanfaronadă.

Nu poți face globalizare fără un sfert din populația globului. Nu poți institui o Nouă Ordine Mondială, când ți se opune a doua putere economică a lumii (China), iar a doua putere militară (Rusia) stă într-o expectativă ostilă.

Nemaivorbind că modelul politic, economic și social pentru Marea Resetare, este chiar China, cu capitalismul său corporatist, cu sistemul său de credit social și cu tirania asupra individului.

Pentru omul de rând, prizonier al Dictaturii COVID prin care se dorește instalarea NOM, păruiala dintre gardienii lumii este cea mai bună veste de la dezmembrarea URSS încoace.

Pușcăria a luat foc: se poate evada!