Pune-ţi la treabă neuronii leneşi

Pune-ţi la treabă neuronii leneşi

După vârsta de 30 de ani, creierul trebuie stimulat cu exerciţii şi activităţi noi pentru a i se încetini îmbătrânirea.

Rutina de la serviciu sau din viaţa de zi cu zi ucide neuronii şi îmbătrâneşte creierul prematur. Această degradare a acuităţii mentale este vizibilă mai ales după 30 de ani. Dacă alcoolul, lipsa somnului şi tutunul intensifică îmbătrânirea creierului, alimentaţia echilibrată în glucide, vitamine şi acizi graşi esenţiali, de tipul omega 3, o încetineş te. La fel de benefice sunt şi activităţile în aer liber.

Rutina omoară prematur creierul

La fel ca muşchii, creierul trebuie să fie şi el în formă pentru a face activităţi obişnuite precum amintirea numelui unei persoane, luarea unor decizii sau găsirea soluţiei la problemele de matematică ale copilului.

Dacă în copilărie creierul este mereu în alertă şi caută în permanenţă soluţii, la maturitate se leneveşte, spun specialiştii. „Se ştie că un copil în primele clase încearcă să găsească şi şase soluţii la o problemă, în adolescenţă găseşte o soluţie la probleme, în timp ce un adult de 30 de ani poate să spună că are o soluţie, dar spune că nu are timp şi disponibilitate să o arate.

În general, majoritatea persoanelor peste 30 de ani renunţă să mai caute noi soluţii şi se limitează la manevrele deprinse deja“, explică Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti. Aceste obiceiuri nu fac decât să ucidă neuronii prematur, atrag atenţia specialiştii.

Ajută-ţi copilul la teme şi alternează hobby-urile În timp ce monotonia şi refuzul de a găsi soluţii diverse la problemele de zi cu zi reprezintă cei mai mari inamici pentru creier, alternarea activităţilor poate să revigoreze funcţiile cognitive (atenţie, memorie, acuitate vizuală şi spaţială etc).

În cazul persoanelor care petrec foarte mult timp la calculator şi fac cel puţin opt ore acelaşi lucru, pauzele scurte, de cinci minute, o dată la două ore pot fi relexante pentru ochi şi corp, dar lipsite de efect pentru creier. Acestuia îi trebuie pauze mai lungi şi stimulente.

Un joc de cărţi, şah, o ieşire în aer liber pot pune materia cenuşie la treabă şi o pot scoate din monotonie. În plus, orice hobby pe care îl ai în timpul liber menţine creierul în formă.

Ca să fie mai eficient, alternează activităţile din viaţa personală. De asemenea, dacă cel mic îţi cere ajutorul la matematică, nu-l mai refuza. Stimulează-te cu zahăr şi vitamine din fructe

După cum există jocuri care îţi stimulează inteligenţa, de tipul şahului, există şi alimente care au acelaşi efect. Acizii graşi omega 3 sunt foarte importanţi pentru menţinerea neuronilor într-o stare bună. Cea mai importantă sursă de omega 3 este peştele, în special macroul, codul, heringul şi tonul, spun nutriţioniştii. Un bun nutrient pentru creier este şi zahărul. Alege-l pe cel din fructe, care vine la „pachet“ cu vitamine esenţiale.

„Studiile au mai dovedit că lipsa somnului distruge celulele nervoase. În schimb, efortul fizic face bine şi la creier: când ne punem în mişcare muşchii, se eliberează substanţe numite endorfine, care fac creierul să se simtă bine“, subliniază Radu Braga.

Ne puteți urmări și pe Google News