Campionul mondial IBF la categoria supermijlocie urmează să aducă şi centura în ţară. Se fac eforturi ca următorul său meci să se dispute la Bucureşti.
Pugilistul român Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, va reveni în ţară la începutul săptămânii viitoare. Sportivul născut la Pechea (Galaţi) va fi însoţit de toţi românii care i-au fost alături duminică, la meciul câştigat prin K.O. în faţa columbianului Edison Miranda.
Apropiaţii săi trebuiau să plece spre România imediat după meci, dar au rămas blocaţi la Montreal din pricina norului de cenuşă care a întrerupt timp de câteva zile traficul aerian în Europa.
Pe lângă părinţii lui Lucian Bute, care au asistat în premieră la o partidă a fiului lor, la Montreal se mai află Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, Rudel Obreja, preşedintele FR Box, ziarişti şi câţiva prieteni de-ai lui Bute.
Revenirea în ţară a lui Lucian Bute, care va aduce cu el şi centura, a fost programată pentru luni, 26 aprilie, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, aterizarea urmând a avea loc în jurul orei 14.00.
În aceste zile, profitând de faptul că a rămas la Montreal, Rudel Obreja a discutat despre posibilitatea ca următorul meci al lui Lucian Bute să fie organizat la Bucureşti. La finalul confruntării cu Miranda, oficialii clubului Interbox, unde este legitimat Bute, au luat în calcul ca viitoarea partidă a lui Bute să fie organizată în România.
Acest meci ar putea avea loc, cel mai devreme, peste patru luni. De când a devenit campion mondial, perioada de patru luni a reprezentat cel mai scurt interval dintre două lupte disputate de Bute.
Marele impediment în găzduirea unei gale în care meciul lui Bute să fie „main event” este dat de lipsa banilor. Doar bursa lui Bute se ridică la peste un milion de dolari.
Următorul meci al lui Lucian Bute ar putea fi şi singurul pe care România l-ar putea găzdui. Această partidă a devenit interesantă pentru cei de la HBO, post care deţine monopol pe cele mai tari transmisii din boxul profesionist, dar şi pentru promotorii de gale.