Daca nu va intelegeti cu seful, sunteti timid sau prea exigent, va puteti trata printr-o noua forma de terapie, aplicata si la noi, numita analiza tranzactionala.
Oamenii au „scenarii de viata”, iar deciziile pe care le iau pot fi influentate de acestea, uneori, in mod negativ.
Un copil ai carui parinti au fost mereu nemultumiti de performantele sale scolare va cauta in preajma sa, la maturitate, oameni foarte critici, altul, invatat sa fie supus si timid, va avea probleme cu seful, cei lipsiti de afectiune isi vor gasi mai greu prieteni.
„Sunt decizii pe care oamenii le iau inconstient. Mediul imperfect in care se dezvolta ii influenteaza, iar conceptiile mai vechi se pot manifesta in prezent”, explica psihiatrul Eugen Hriscu, expert in analiza tranzactionala, o forma de terapie ce are la baza psihanaliza. Peste 20 de experti romani pot trata pacienti prin aceasta terapie practicata de sapte ani la noi in tara.
Scopul analizei: o comunicare mai buna
Analiza tranzactionala poate rezolva problemele de familie, de cuplu, dar si pe cele din organizatii. „Aceasta forma de terapie ii ajuta pe oameni sa comunice mai bine”, precizeaza Eugen Hriscu.
Totul functioneaza pe baza unui contract. Pacientul ii precizeaza terapeutului ce problema vrea sa rezolve: „Vreau sa comunic mai usor cu oamenii”, „vreau sa-mi fac macar cinci prieteni noi”, „vreau sa-i spun sefului atunci cand ma deranjeaza”, „vreau sa ma simt bine si sa nu mai sufar de depresie”.
La randul sau, terapeutul se angajeaza sa gaseasca cele mai bune solutii pentru rezolvarea problemei. „Dupa ce se stabileste contractul, pacientului i se face un istoric de viata. Va fi intrebat despre parinti, frati, surori, despre modul sau de viata (locuieste singur/impreuna cu familia), apoi despre istoricul problemei sale (cum se intampla, ce face dupa ce apare problema etc.)”, povesteste medicul Eugen Hriscu.
Tratamentul dureaza intre sase luni si un an In functie de profilul pacientului se stabilesc si strategiile de lucru. Au loc discutii, se folosesc tehnici experimentale (pacientul este pus sa-si imagineze ca vorbeste cu mama sa ori cu seful, in functie de natura problemei), dar si teme pentru acasa (cei cu stima de sine scazuta pot fi pusi sa noteze trei lucruri bune pe care le fac intr-o zi sau li se poate cere sa obtina trei opinii pozitive despre munca lor de la diferite persoane).
„Pacientul trebuie sa inceapa sa-si dea seama de ce actioneaza intr-un anumit fel si ce decizii din trecut il conditioneaza. Apoi, exerseaza anumite comportamente pana cand acestea devin obisnuinta. Este vorba, de fapt, despre tehnici specifice de schimbare a dialogului intern, atunci cand acesta este extrem de nociv”, explica medicul Eugen Hriscu.
O astfel de terapie dureaza intre sase luni si un an. O lista detaliata cu specialistii romani care pot aplica o astfel de tehnica puteti gasi pe site-ul Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala, www.arat.ro.