PSD vrea să ţină blocată asistenţa socială până pe 3 noiembrie

PSD vrea să ţină blocată asistenţa socială până pe 3 noiembrie

Senatorul PSD, Georgică Severin, a anunţat că PSD va bloca proiectul de lege privind asistenţa socială la Senat până pe data de 3 noiembrie, când legea are termen de aprobare tacită.

"Tot acest blocaj a început în momentul în care la Senat a sosit celebrul proiect de lege al asistenţei sociale gândit de marele strateg Lăzăroiu. Legea, din punctul nostru de vedere, care susţinem ideea de stat social, este un dezastru şi, mai ales, problema cea mai tragică este că este o lege construită fără nici un pic de dialog cu sindicatele, societatea civilă, cu partidele politice. (...)Toată această problemă s-ar fi rezolvat prin simplu dialog şi compromis, prin posibilitatea ca opoziţia să-şi prezinte amendamentele, să fie un dialog, să fim nişte oameni care reprezintă totuşi interesele milioanelor de cetăţeni care ne-au votat şi prin această lege sunt excluşi de la orice formă de ajutor al statului", a declarat Georgică Severin.

Senatorul PSD a adăugat că social-democraţii susţin ideea regândirii sistemului asistenţei sociale, însă nu se poate tăia fără a se lua în calcul că 'în spatele cifrelor sunt oameni'.

"Noi am sperat că, odată venită la Senat, vom putea să propunem şi noi opoziţia o serie de amendamente, să avem un dialog. Puterea a procedat ca de obicei, un «niet» foarte clar, refuzul oricărui dialog pe acest subiect", a mai spus senatorul PSD.

Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis astăzi o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, prin care le cere adoptarea "cât mai urgent posibil" a proiectului legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi legii asistenţei sociale.

Ne puteți urmări și pe Google News