Prin instalarea guvernului Dacian Cioloş, PNL a pierdut un adversar credibil, respectiv PSD, şi astfel şansa de a prolifera atacuri cu adevărat relevante. Mesajele Alinei Gorghiu şi ale lui Vasile Blaga vor deveni din ce în ce mai lipsite de sens şi abilitatea de a mobiliza electoratul prin mijloace discursive negative va fi mult diminuată. În tot acest context, un PSD unit ar putea câştiga alegerile din 2016.

Tehnocraţie, intenţie…

Dacian Cioloş poate fi un expert redutabil şi în agricultură şi în management. Probabil că şi miniştrii subordonaţi lui Cioloş au o experienţă de management considerabilă, măcar o parte din ei. Dar birocraţia românească nu seamănă nici cu birocraţia de la Bruxelles şi nici cu angajaţii unei multinaţionale. Birocraţii români sunt aşa cum îi ştim. Răspund greu la comandă chiar atunci când ştiu de frica şefului direct pe filieră politică. Ori este clar că în cazul guvernului Cioloş acest factor lipseşte. El nefiind angajat politic va avea dificultăţi în a impune o disciplină birocratică. Aparent o soluţie ar fi schimbarea acestei birocraţii. Ar fi şi în asentiment cu strada. Numai că, spre deosebire de partide, Dacian Cioloş, sau orice alt tehnocrat, nu are o bază de selecţie de cadre reală. Schimbările succesive ale programului de guvernare pe ultima sută de metri înainte de învestire şi chiar a miniştrilor propuşi demonstrează cu prisosinţă că Dacian Cioloş a avut o reală dificultate în selectarea câtorva oameni. De înlocuit întreaga birocraţie de minister nici nu poate fi vorba. Această situaţie face ca premierul şi guvernul asumat să nu aibă prea mult spaţiu de manevră. Iernile sunt suficient de grele pentru orice guvern politic. La fel sunt etapele pre-electorale care presupun greve şi presiuni sociale de toate tipurile. Fără un aparat birocratc responsiv şi fără posibilitatea de a mobiliza forţa de muncă normală, pe care orice alt guvern politic ar putea să o facă, Dacian Cioloş va fi legat de mâini şi de picioare şi va genera fără voia sa, ce-i drept, un val de dezamăgire care va trimite electoratul înapoi în braţele partidelor. Dar care partide?

Bicefalie acută

Vulturul bicefal o fi el un semn heraldic preferat de mai multe biserici naţionale. O fi un simbol care arată interesant pe scut sau pe mânerul sabiei şi a sceptrului. Dar nu este un principiu de aplicat în politică. Nici pe departe. PNL este, la acest moment, întruchiparea perfectă a acestei bicefalii. O structură politică mânată în luptă nu de un comandat suprem ci de copreşedinţi peste copreşedinţi, plasaţi strategic de la baza la vârful partidului. Şansa ca actualul preşedinte al României să fie acel „general” de oşti partizane s-a stins pentru PNL odată cu învestirea guvernului Cioloş. Este clar că Iohannis nu-i vrea în niciun fel pe liberali, altfel ar fi numit un veşnic pregătiti Cătălin Predoiu („viitorul premier” cum singur se recomandă). Aşa că PNL va trebui, în anul electoral 2016, să stabilească, în primul rând, cine candidează. Iar asta înseamnă luptă internă între PNL şi fostul PDL. Bătăi peste bătăi între copreşedinţi care au preferaţii lor. Va fi un proces asemănător cu tăiatul de cracă de sub picioare pentru că, în loc să consume resurse pentru a lovi orice fel de adversar extern, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga se vor întrece în a-şi strica reciproc planurile. Iar când candidaţii vor fi bătuţi în cuie va urma o campanie electorală în care cei care nutresc resentimente pentru că nu au câştigat bătălia internă îi vor sabota pe cei care au avut muşchii mai tari în partid.

Este cam aglomeraţie pe dreapta

ALDE mizează pe un Tăriceanu care joacă excelent cartea politică. Îi lipseşte însă structura şi rămâne, până la un punct, cantonat în tabăra „adevăraţilor liberali”. Iar partidele noi, când şi dacă o să-şi facă simţită prezenţa sau apariţia, vor diviza şi mai mult electoratul de dreapta pe care îl vor disputa cu un PNL măcinat de conflicte interne şi Traian Băsescu (care are discurs, are anvergură dar nu poate spera la electorat de stânga). Monica Macovei vrea un partid fără partid cu pisicuţe portocalii pe Facebook. Dar am văzut anvergura sa electorală la prezidenţialele de anul trecut. Va contribui, în schimb, la fragmentarea dreptei. Pare că este cam ocupat pe partea dreaptă a politicii româneşti.

UNPR nu mai poate spera să obţină nimic. Geoană ar fi de stânga, sau vrea să pară că este de stânga, dar este tăcut, reţinut, în continuare învins, fără anvergură, fără structură. UDMR va lua ceva voturi de la electoratul său de bază, dar nimic semnificativ şi nu va afecta enorm dinamica electorală.

În loc de concluzie

Ţinând cont de toate aceste lucruri, este probabil ca PSD să câştige alegerile în 2016. Un PSD puternic, unit, sub comanda unui personaj politic despre care putem spune multe lucruri dar în niciun caz nu putem spune că nu este un foarte bun organizator, are, de departe, prima şansă în alegeri. Pare că tocmai ieşirea de la guvernare, evitarea iernii şi a presiunilor sociale aferente precum şi a castanelor încinse în cuptorul străzii, au fost principalele elemente care au dus la repoziţionarea PSD drept câştigătorul foarte probabil al alegerilor din 2016. Dacă partidul va şti cum să se poziţioneze strategic şi dacă nu vor fi comise greşeli majore, guvernarea este asigurată încă patru ani pe mâna lui Liviu Dragnea. Fie că este, fie că nu este în interesul românilor.