PSD dorește legalizarea moravurilor ușoare. Inflamarea societății, inevitabilă. News alert

PSD dorește legalizarea moravurilor ușoare. Inflamarea societății, inevitabilă. News alert

Tineretul Social-Democrat (TSD), parte a Partidului Social Democrat (PSD), a adus în discuție o listă de 22 de idei pe care dorește să le supună dezbaterii naționale. Alături de câteva măsuri economice, se regăsesc și idei controversate precum legalizarea prostituției, legalizarea drogurilor ușoare, dar și a parteneriatului civil.

Tineretul Social-Democrat este pe cale să creeze valuri în interiorul clasei politice, dar și al societății.. Organizația de tineret a partidului condus de Liviu Dragnea a propus 22 de idei, unele fiind aduse în discuție chiar de acum 4 ani, dar nu au avansat foarte mult.

Tinerii social-democrați propun, printre altele, lansarea unei dezbateri publice naționale privind legalizarea drogurilor ușoare și programe de suport pentru consumatorii de droguri periculoase, precum și lansarea unei dezbateri naționale despre legalizarea prostituției și a măsurilor privind combaterea traficului de persoane.

TSD propune și lansarea unei dezbateri naționale privind recunoașterea drepturilor comunității LGBT, dar și lansarea unei dezbateri publice „România, toleranță zero la discriminare”, pentru a lupta împotriva prejudecăților care există în spațiul public față de diverse minorități, informează Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Există și propuneri economice: lansarea unei dezbateri naționale privind introducerea cotei progresive de impozitare, regândirea programului Prima Casă pentru a facilita accesul la acesta și pentru tinerii cu venitul minim (o familie tânără are un venit de aproximativ 2.500 de lei pe lună, iar rata pentru Prima Casă este de 1.200 de lei, mult prea mult pentru a putea supraviețui și cu celelalte cheltuieli lunare); construirea unui program real de internship pentru toți tinerii (atât din mediul universitar, cât și din liceele tehnologice), pentru eliminarea sintagmei „dacă nu ai experiență, nu te pot angaja”.

Aceștia doresc și introducerea votului de la 16 ani în noua Constituție și a votului electronic.

Președintele TSD, deputatul Gabriel Petrea, spune că cele 22 de idei au fost lansate în urmă cu patru ani în dezbatere, dar nu toate au avansat conform așteptărilor.