PSD este lider în sondaje, dar PDL recuperează

PSD este lider în sondaje, dar PDL recuperează

Potrivit unor surse din mediul politic, estimările votului de astăzi, acordat până la ora 16:30, arată că social-democraţii ar câştiga alegerile, însă democrat-liberalii vin din urmă.

Datele exit-poll-ului realizat de CCSB arată că până la 16:30 PSD acumulase 37,2% dintre sufragii, PDL 30,6%, PNL 20,6%, iar UDMR 6,8%.

La ora 11:00, exit-poll-ul INSOMAR indica un procent de 41% pentru PSD, 28% pentru PDL şi 19% pentru PNL. CCSB indica faptul că 39% dintre alegători ar fi votat candidaţii social-democraţi, în timp ce 28% i-au votat pe democrat-liberali şi 20% pe liberali.

PROFILUL ALEGĂTORULUI

Bărbat peste 50 de ani, cu cel mult 10 clase sau şcoală profesională, din mediul rural, acesta este profilul alegătorului care a ieşit la vot până la ora 10.00. Potrivit INSOMAR, la primele ore ale dimineţii, au mers la urne 5,7% dintre votanţii din mediul rural şi 4,6% din cel urban.   Dintre aceştia, 59% au fost bărbaţi, iar 41% femei. Cei mai în vârstă au vrut să voteze mai devreme. 36% dintre electorii matinali aveau vârsta cuprinsă între 50 şI 64 de ani, 20% erau cei peste 65 de ani, în vreme ce tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani figurau la coada clasamentului cu 12%. Dintre votanţi, 24% aveau între 35 şi 49 de ani.

La capitolul educaţie, cei care au cel mult 10 clase sau şcoala profesională erau, la ora 10.00, cei mai disciplinaţi alegători- 56%, spre deosebire de cei 29% cu liceul şi 15% cei cu studii superioare.

Rămâneţi pe www.evz.ro pe tot parcursul zilei şi veţi afla şi alte tendinţe de vot ale alegătorilor care s-au prezentat la urne.

CITIŢI ŞI:

IOANA LUPEA: Clasa mijlocie votează cu PSD...

PREZENŢA LA VOT

Ne puteți urmări și pe Google News