Social-democraţii au anunţat astăzi că, în cazul în care ministrul Sănătăţii nu va demisiona, vor depune o moţiune simplă la Cameră.
Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PSD, Rodica Nassar, care i-a cerut lui Eugen Nicolăescu să răspundă pentru "gravele sincope" existente în programele de sănătate.
Printre criticile lui Nassar se numără şi întocmirea, fără acoperire financiară, a listelor de medicamente compensate şi gratuite şi intenţia lui Nicolăescu de a salariza medicii în funcţie de calitatea muncii depuse.
Ministrul a mai fost acuzat şi de organizarea în mod "netransparent" a unor licitaţii publice şi de cheltuirea fondurilor de la buget şi a celor externe, în special a celor de la Banca Mondială.
Sursa: Mediafax
Recomandările noastre