Proprietarii de duty-free-uri câştigă meciul cu Vlădescu

Proprietarii de duty-free-uri câştigă meciul cu Vlădescu

LEGISLAŢIE FISCALĂ. Curtea de Apel Ploieşti a suspendat aplicarea ordinului Finanţelor, conform căruia ţigările şi băuturile alcoolice urmau să fie interzise în magazinele de la frontierele non-UE.

Doi proprietari de magazine duty-free sărbătoresc prima victorie în faţa unui ordin al Finanţelor. Motivul: pentru că a fost prost făcut. Curtea de Apel Ploieşti a decis, vineri, să suspende aplicarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 202/2010 prin care, începând din 28 martie, urma să fie interzisă vânzarea ţigărilor şi a băuturilor alcoolice în magazinele duty-free. Actul a fost contestat de două companii care operează astfel de magazine, Euroavipo şi Euro Trade Invest.

Judecătorul Simona Buzoianu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Ploieşti, ne-a declarat că, prin această decizie, aplicarea ordinului ministrului de finanţe a fost suspendată până la pronunţarea recursului. Deocamdată însă, doar cele două firme se pot bucura de decizia instanţei. Asta, deoarece „hotărârea se aplică numai în cazul societăţilor respective, însă poate deveni valabilă şi dacă alte entităţi urmează aceeaşi procedură”, a precizat Simona Buzoianu. Cu toate acestea, la noi nu funcţionează principiul precedentului. Adică, dacă o instanţă ia o anumită decizie, o altă instanţă nu este obligată să ia o hotărâre similară.

Slăbiciunea ordinului: lipsa măsurilor tranzitorii

„Ordinul nu prevedea măsuri tranzitorii coerente”, explică avocatul Flavius Marinescu, de la Asociaţia Română a Operatorilor de Duty-Free. Potrivit acestuia, actul normativ lăsa 45 de zile pentru lichidarea stocurilor de marfă, însă totodată interzicea vânzarea stocului din depozite, precum şi transferul de marfă de la magazinele care vând mai puţin către cele care au mai mulţi cumpărători. „În acest fel se ajungea la producerea unei pagube iminente”, ne spune avocatul.

El susţine că acele băuturi şi ţigări, fiind marcate special pentru vânzarea în duty-free-uri, nu pot fi comercializate pe piaţa internă şi nici nu mai pot fi returnate furnizorilor. Conform estimărilor sale, operatorii de du ty-free-uri ar fi pierdut astfel câteva milioane bune de euro.

Ministerul de Finanţe poate face recurs la decizia Curţii de Apel Ploieşti, însă totodată trebuie să răspundă şi contestaţiei pe fond depusă de companii împotriva ordinului buclucaş. Întrebat de EVZ ce va face în continuare Ministerul Finanţelor în acest caz, şeful instituţiei, Sebastian Vlădescu, a declarat: „Explorăm noi posibilităţi de a implementa decizia pe care am avut-o”.

Ordinul cu pricina a fost puternic mediatizat ca o măsură menită să împiedice traficul cu ţigări de contrabandă. (A contribuit Marius Nica)

DEPENDENŢI DE STATELE EUROPENE

Finanţele admit o creştere economică mai mică

Deşi spune că are semnale că economia românească începe să-şi revină, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, admite că, în 2010, economia ar putea creşte mai puţin decât estima iniţial. Scenariul oficial pentru creşterea economică este de 1,3%, însă, ieri, la o conferinţă de presă, Vlădescu a declarat că „orice analiză în jur de 1% poate fi luată în considerare. Creşterea economică de 1,3% poate fi atinsă de România dacă pieţele internaţionale nu se tulbură”.

Creşterea producţiei industriale şi a exporturilor, în ianuarie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, l-a dus pe şeful Finanţelor la concluzia că măsurile luate de guvern şi de Banca Naţională de la declanşarea crizei au fost cele potrivite pentru menţinerea stabilităţii economiei. Un miliard de euro din euroobligaţiuni

România a împrumutat, săptămâna trecută, un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenţă la cinci ani, la un cupon de 5% şi un randament total de 5,17% pe an.

Potrivit secretarului de stat Bogdan Drăgoi, cele mai multe fonduri au fost plasate de investitori din Germania şi Austria, cu peste 30% din total, urmaţi de cei din Marea Britanie, cu aproximativ 23,7%.

Întrebat cum vor fi cheltuiţi aceşti bani, ministrul Vlădescu a spus că vor merge în investiţii, deoarece România nu are probleme de finanţare a cheltuielilor curente.

Ne puteți urmări și pe Google News