Proiecte de 130 milioane euro pentru Ministerul Comunicaţiilor

Proiecte de 130 milioane euro pentru Ministerul Comunicaţiilor

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are în pregătire trei proiecte majore, în valoare totală de 130 milioane de euro, şi 84 milioane euro pentru acoperirea tuturor zonelor ţării cu internet de mare viteză, potrivit lui Valerian Vreme, ministrul de resort, informează Agerpres.

Proiectele vizează domenii precum comerţul electronic, dezvoltarea sistemelor informatice integrate în IMM-uri şi "Internet în şcoala ta".

Pentru ultimul, care valorează 40 milioane euro, ghidul va fi lansat pe internet pe 1 iulie, iar 15 august este data când va fi semnat contractul cu Ministerul Educaţiei.

Al doilea proiect major vizează comerţul electronic şi este în valoare de 30 milioane euro. Al treilea, valorând 60 milioane euro, este destinat dezvoltării sistemelor integrate informatice în IMM-uri, pentru care ghidul se află deja în consultare.

Ministrul Comunicaţiilor a mai precizat că, în afară de aceste trei proiecte, mai există 84 milioane euro pentru "acoperirea ultimelor zone albe cu internet de mare viteză, broadband, pentru care toate discuţiile cu UE au fost încheiate pozitiv".

Potrivit lui Vreme, ministerul mai are de stabilit ultimele detalii de stabilit cu consultanţii. Oficialul speră ca data de 1 noimebrie să prindă instituţia pe care o conduce cu acest contract semnat, iar România să poată spune că şi-a acoperit toate zonele albe cu Internet broadband.

Ne puteți urmări și pe Google News