Prognoza meteo. Ceaţă cu chiciură şi fulguieli trecătoare. VEZI cum va fi vremea pe regiuni
- Ana-Maria Adamoae
- 21 februarie 2012, 10:50
Cerul va fi variabil în nord-vest şi va prezenta înnorări temporare în restul teritoriului, unde izolat va fulgui.
UPDATE 10.15. Astăzi, cerul va fi variabil în Maramureș, iar temperaturile minime se vor încadra între -16 și -11 grade Celsius și cele maxime între -3 și 2 grade C. În Crișana, cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de ceață cu chiciură. Minimele se vor încadra între -9 și -3 grade C, iar maximele între 1 și 5 grade C. Locuitorii din Transilvania vor avea parte astăzi de ninsori locale, ceață și chiciură. Minimele vor fi între -16 și - 8 grade C, iar maximele între -4 și 3 grade C. Pentru regiunea Banatului, meteorologii prognozează fulguieli izolate și minime între -8 și -2 grade C și maxime cuprinse între 1 și 6 grade C. În Oltenia, cerul va fi temporar noros și izolat vor fi precipitații mixte. Temperaturile minime se vor încadra între -9 și -4 grade C, iar maximele între -6 și 5 grade C. Astăzi, va fi ceațî și depunere de chiciură în zonele joase din Muntenia, cu minime între -9 și -4 grade C și maxime între -3 și 5 grade C. Pentru Dobrogea, meteorologii estimează că cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat. Minimele vor fi între -8 și -2 grade C, iar maximele între 1 și 5 grade C. În Moldova, va ninge local, iar izolat va fi ceață. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -15 și -5 grade C, iar maximele între -3 și 4 grade C. În sud şi sud-est se va semnala ceaţă cu chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă de munte. Temperaturile vor fi cuprinse între -14 şi 6 grade Celsius.
În Capitală, cerul va avea înnorări şi se va semnala ceaţă cu chiciură, dimineaţa şi noaptea, iar trecător este posibil să fulguiască. Vântul va sufla în general slab.
Temperaturile vor fi cuprinse între -6 şi 0 grade Celsius.