PROFESORUL DE NUTRITIE: Ce semnifica pentru organism poftele intense?

PROFESORUL DE NUTRITIE: Ce semnifica pentru organism poftele intense?

Va raspunde prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Adina, 26 ani: Sunt perioade in care simt nevoia de sare. In alte zile, vreau sa mananc numai dulciuri. O prietena are o perioada de cateva saptamani in care ar manca mereu unt. Ce pot insemna aceste pofte? Este normal ca unele persoane sa aiba astfel de pofte alimentare, chiar daca nu au nicio afectiune. Uneori, aceste pofte pot exprima necesitati fiziologice. Nu mereu, altfel ar fi bine daca am sti cand avem o carenta de un mineral sau o vitamina. Nu cred ca este vreo problema, dar nu ar trebui nici sa exagerezi cu poftele si nici sa le refuzi.

Dintre toate cele trei nevoi pe care le-ai mentionat, pofta de dulce este cea mai complexa. Daca ai astfel de pofte dupa-masa, mai ales, este posibil sa se fi instalat o rezistenta la insulina, ceea ce inseamna o portita spre diabet de tip 2.

In acest caz, sunt utile suplimentele pe baza de crom. Intoleranta la glucoza se explica prin defectarea unui factor de toleranta la glucoza in componenta caruia intra cromul. Ti-as recomanda sa faci un test de glicemie.

Daca zaharul in sange iti va iesi mai mare decat ar trebui, atunci medicul iti va recomanda un regim. Cu nevoia de sare sau de unt este mai simplu. Este in regula sa mai simti astfel de pofte din cand in cand. Normal ca nu este bine sa mananci zilnic jumatate de kilogram de telemea.

Ca sa eviti excesul de sare, ti-as recomanda sare de mare, iodata natural, amestecata cu sase-sapte plante condimentate (patrunjel, leustean, telina etc.). In felul asta pacalim simturile, consumand mai putina sare si, in plus, avem si senzatia de sarat.

Este buna sarea greceasca, se gaseste si la noi, si este si mai buna decat cea iodata. Pofta de unt nu e atat de periculoasa pe cat s-ar crede. Poti manca zilnic linistita 20-30 de grame de unt, in niciun caz margarina.

Ne puteți urmări și pe Google News