PROFESORUL DE NUTRIŢIE:

PROFESORUL DE NUTRIŢIE:

Vă răspunde: PROF. DR. GHEORGHE MENCINICOPSCHI, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Radu, 34 de ani: Fetiţa mea de 7 ani face mutre la mâncare. Într-o zi mănâncă un sandvici de dimineaţă, mai muşcă de două-trei ori dintr-un măr şi gustă câteva linguri din mâncarea gătită şi cam atât. Cu toate acestea, are o greutate normală. Nu ştiu dacă este bine că mănâncă atât de puţin. Ce ar trebui să fac să o determin să mănânce mai mult? Este bine să o obligăm să mănânce? Cel mai bine ar fi să o laşi în ritmul ei, să nu o obligi să mănânce, mai ales că este şi normoponderală. Observă cam ce îi place să mănânce şi dă-i alimentele respective. Să nu o obligi să vină la masă, ci doar îi spui că în cinci minute se ridică masa, iar dacă nu vine rămâne nemâncată. O să vezi că la un moment dat o să se grăbească să vină să mănânce. Trebuie să-i creezi un reflex, însă nu să o obligi.

Ai grijă ca alimentele care îi plac să coincidă cu produsele sănătoase, cum sunt legumele şi fructele. Să o înveţi cât de sănătoase sunt astfel de produse şi cât de bune sunt ele crude. Când pofteşte la ceva nesănătos, să îi dai, dar să îi explici de ce nu este bun şi ce rău îi poate face respectivul aliment, astfel încât să îi formezi obiceiuri alimentare sănătoase. Încercaţi să îi pregătiţi alimentele întro formă cât mai atrăgătoare. Dă-i legumele sotate, cu sosuri savuroase.

Mâncarea sănătoasă nu trebuie să fie neapărat anostă. În plus, e bine să-i dai tot felul de sucuri făcute în casă şi îndoite pe jumătate cu apă. Obişnuieşte-o şi cu laptele, ouăle, cerealele integrale. În schimb, evită prăjiturile sau produsele de patiserie. Mai bine îi faci în casă astfel de produse, dacă îi plac foarte mult, pentru că poţi controla ce pui în ele. Nu în ultimul rând, nu este bine să o înveţi să bea sucuri îmbuteliate, indiferent dacă sunt la cutie sau la sticlă.

Ne puteți urmări și pe Google News