Profesor de matematică, acuzat de părinți și colegi de dependenţă de alcool şi neglijenţă la ore. 4,85 este cea mai mare notă obţinută de elevii săi la evaluarea naţională!

Profesor de matematică, acuzat de părinți și colegi de dependenţă de alcool şi neglijenţă la ore. 4,85 este cea mai mare notă obţinută de  elevii săi la evaluarea naţională!

Câteva filmuleţe postate pe internet ce îl au drept personaj principal pe un profesor de matematică din judeţul Suceava pun încă o pată de ruşine pe obrazul sistemului de învăţământ. Episoadele sunt filmate la finele semestrului I al acestui an şcolar sunt de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Grăniceşti, iar personajul central al acestora este profesorul Ştefan Agrigoroaie.

Episoadele filmate în luna februarie a acestui an scot la iveală alte obiceiuri  total necompatibile cu profesia didactică. Dezvăluirea a fost făcută de Monitorul de Suceava.

Directorul şcolii: Este debusolat, mahmur, tremură din cauza acestei patimi

Profesorul Ştefan Agrigoroaie predă matematica la două clase de elevi. Părinţii copiilor s-au plâns de numeroase ori de comportamentul profesorului la ore, cerând înlocuirea acestuia de la catedră.

Conducerea şcolii recunoaşte că profesorul nu-şi face datoria la cursuri, ba mai mult, acesta are, de câţiva ani de zile, grave probleme cu consumul de alcool.

Potrivit lui Secstilia Gherasa, directorul şcolii din Grăniceşti, „semne de întrebare asupra activităţii sale au apărut în urmă cu câţiva ani, de când profesorul are probleme cu alcoolul. Vorbim de o dependenţă gravă, iar cu el nu se poate discuta civilizat, fiind debusolat, mahmur, tremură permanent din cauza acestei patimi. Chiar la controlul psihologic de la începutul anului şcolar i s-a recomandat să se adreseze unei clinici de specialitate, dar acesta a refuzat vehement”.

Profesorul a fost sancţionat de Comisia de disciplină a şcolii, a primit vizita inspectorilor de specialitate, a fost asistat la ore, însă a reuşit să reziste în sistemul de învăţământ.

4,85 - cea mai mare notă obţinută de unul dintre elevii săi la evaluarea naţională

În vârstă de 60 de ani, Ştefan Agrigoroaie şi-a petrecut o viaţă de om la catedră. Ba mai mult, a fost director al şcolii din Grăniceşti vreme de mai mulţi ani. Cunoscuţii spun despre el că a fost un dascăl excepţional, un om cu înclinaţii artistice deosebite (fost coregraf), însă cu toţii recunosc problemele din ultimii ani cu care acesta se confruntă.

Cele mai recente rezultate obţinute de elevii săi la examenele naţionale sunt dovada faptului că profesorul nu-şi face datoria la catedră. Din ultima promoţie de clasa a VIII-a pe care a avut-o (în 2012), nici un elev nu a luat peste 5 la evaluarea naţională. Cea mai mare notă obţinută de unul dintre elevii săi a fost 4,85.

Ce conţin filmuleţele postate pe YouTube

Filmuleţele postate îl arată pe profesor în timp ce încheie mediile elevilor de clasa a VII-a. Cum însă aceştia nu aveau note suficiente, dascălul negociază cu elevii notele şi mediile pe care le trece în catalog. Elevii nu se sfiesc şi îi cer dascălului ba câte un 9, ba un 8, cât să nu le strice media. Profesorul nu dă înapoi şi, fără a le adresa măcar o întrebare din matematică, împarte notele dorite de elevi. 

Ne puteți urmări și pe Google News