Profesorul de Drept Civil de la Universitatea Hyperion, Gheorghe Stancu, a fost reţinut astăzi de DNA pentru luare de mită în dosarul mitei pentru licenţe.
Fost angajat al Ministerului de Interne, acesta a fost citat în dimineaţa zilei de 14 iulie.
Conform motivării deciziei Tribunalului Timiş, prin care au fost arestaţi pentru 29 de zile Eugen Tancotă şi directoarea Facultăţii Hyperion Caransebeş, Nicoleta Gumă, s-a stabilit că toţi cei 48.500 de euro strânşi de la studenţi au ajuns la profesorul de Drept Civil din Bucureşti, Gheorghe Stancu, care făcea parte din comisia de licenţă.
În urma audierilor care au durat câteva ore, pe numele lui Stancu a fost emisă o ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită.
Recomandările noastre