Ma aflu in pauza de masa intr-o multinationala, printre putinele momente unde se poate gasi timp pentru un ziar online si am gasit acest subiect destul de "exciting" pentru mine, nascut in 1970.

Termenul de "decretel" nu m-a deranjat niciodata si nici nu am insistat sa aflu mai multe detalii de la parinti.
Primul moment marcant a fost criza la alimente, apartamentul unde locuiam se afla vis-a-vis de Alimentara cartierului.

Cozile incepusera sa fie un adevarat mod de viata pentru multi oameni, il regasesc la plata facturilor de energie electrica sau uneori la furnizorul de televiziune prin cablu. Se incepea dimineata devreme cu laptele, uneori iaurt si smantana iar in zilele de sarbatoare (gen 1 Mai sau 23 August) se aducea unt (acelasi ambalaj se poate gasi in supermarketuri).

Se continuau apoi cozile la pui, carne si mezeluri iar partea cea mai "cool" erau portocalele si bananele, sa nu uitam ouale…. Catre sfarsitul anilor ’80 deja era o lista foarte lunga cu cele de negasit, erau in voga acele abonamente pe care le numeam cartele (Z)ahar – (U)lei – (F)aina – (M)alai = ZUFM.

Criza la alimente se extinsese catre toate bunurile de larg consum: imbracaminte, cosmetice (unde e celebrul Farmec 16….), etc. La capitolul electronice, magnetofoanele made in URSS, Majak&Kashtan  (daca aveai relatii te lipeai si de un Rostov) faceau legea alaturi de Tesla cehoslovace.

Nu pot omite capitolul munci agricole, acel "benevol" obligatoriu din timpul vantelor de vara sau al inceputului si sfarsitului de an scolar. Am prestat recoltat de ceapa, tomate, cartofi (pentru export), fructe (unde sunt strugurii aia de la Dabuleni) si "indragitul" porumb cu randurile alea kilometrice.

Uneori se intampla sa fim cazati in acele baraci de placaj cu 30-40 de paturi unde glumele gen pasta de dinti pe fata, postele (acele chibrituri aprinse intre degetele de la picioare) si viciile precum tigarile si alcoolul erau la faza de inceput, nu vreau sa pomenesc si despre altele….

Acolo, pe ogoarele patriei o puteam zari pe tovarasa profesoara de chimie care toca seminte de floarea soarelui, era o adevarat experta in scuipatul cojilor si nici pe tovarasa de …. era o materie, ceva gen organizarea muncii care se afisa intr-o tinuta cam neglije (ma face sa ma intorc iar la vicii….).

Nici pe tovarasul de matematica, aflat in lanul de porumb imbracat in hainele cu care tocmai ce si-a zugravit apartamentul a fost apelat de catre tovarasul inginer agronom cu "tovarase tractorist".

Si bineinteles inevitabila armata, satisfacerea (ce frumos suna) stagiului militar. Cel mai funny era acel training premergator exercitiilor de tragere, luarea liniei de mira. Imaginati-va sa privesti o tinta via catarea armei (fara munitie).

Asta putea dura chiar o ora. Dupa care serviciul la blocul alimentar, postul de garda. Ce face de neuitat aceasta perioada este Revolutia, m-a prins soldat culegator de porumb (again….) pe plaiurile Muresului. Tab-uri, lazi cu munitie, jos Ceausecu, Armata e cu noi, teroristi si dupa aceea stiti ce a urmat.

Prima Coca Cola am baut-o la varsta de 18 ani, la cofetaria din cartier (care acum e carciuma – de cartier). Trebuie punctat si acest moment.
Perioada facultatii a urmat mersul societatii de tranzitie al anilor ’90, jos Petre Roman, jos Iliescu, marea dezamagire cu Emil Constantinescu. Mersul economiei si imaginea Romaniei ma facea sa ma uit cu coada ochiului catre Canada. In acelasi timp acumularea a cat mai mult cunstinte din domeniul informaticii si limba engleza erau o prioritate pentru mine.

Tanar casatorit, job cu contract limitat, fara locuinta, sanse minime pentru credit bancar m-au determinat sa completez formularele de emigrare catre Canada.  Eram la stadiul de ultima solutie, sfarsitul anilor ’90.

O aplicatie catre un job, ratacita printre altele zeci m-a facut sa fiu invitat la un iterviu la Inter(anul 2000), firmele de recrutare (adevarate) inca nu erau bine organizate.

Stupoare, in 10 zile aveam deja biletul si viza catre o tara araba, urma o perioada de training la o companie petroliera. Mi-am zis, asta e solutia salvatoare pentru a economisi bani pentru Canada.
Au trecut aproape 8 ani de atunci, transferat in West Africa in cele mai ciudate tari, intre timp si promovat, boli tropicale, no Christams au fost pretul pentru o familie solida, 2 copii.

Nu vreau sa amintesc de avantajele materiale. Gandul catre emigrare in Canada treptat este inlocuit de gasirea unui job in tara….

Sunt foarte multe de spus, sa creionez o concluzie, scoala cu tot ce tinea de facutul temelor, invatatul, memoratul formulelor coroborat cu timpul liber unde (doar) citeam, drumetii pe munte (unde esti Fagarasule….), vacantele la bunici, concediile cu parintii au facut parte din "Universul" nostru.
 
Cu respect,
Dan.


"Mama a facut zece avorturi"

Devine un topic! Chiar daca sunt nascuta in ’72, ma consider un decretel!

Am aflat acum un an, cand s-a nascut fetita mea si a venit mama ca sa ne ajute cu ea, ca pe vremea lui "Ceasca" (asa-i spuneam noi) a facut 10 avorturi. Si asta am aflat-o intamplator, incercand sa completez un formular pentru o asigurare privata pentru perioada cat statea la noi. M-am ingrozit si nu-mi venea sa cred. Eu si fratii mei, probabil ca am fost intamplari fericite.

Datorita nevoilor si problemelor din acele vremuri, parintii mei s-au indepartat si au decis sa se desparta.,Decretele si legile aberante nu le-au permis lucrul asta si in perioadele de "criza" dintre ei se ocupau mai putin de sufletele noastre in perioade ale copilariei si adolecentei noastre.

Cand au decis sa divorteze, au descoperit ca ar fi fost nevoiti sa traim toti sub acelasi acoperis pentru ca nu ar fi putut sa achizitioneze alt apartament sau garsoniera pentru celalalt, iar taxa de proces nu si-ar fi permis-o nici unul dintre ei. Pe langa asta, noi copiii ar fi trebuit sa mergem la tribunal si sa depunem marturie in defavoarea unuia dintre ei. Nu in ultimul rand, "gura lumii" ar fi catalogat o femeie divortata cu trei copii drept o "paria" si ar fi indepartat-o incet si sigur. Asa ca ne-au incorsetat intr-o situatie care ne-a marcat, pe noi copiii, pentru toata viata.

In afara de crizele familiale au existat PRIETENII, viata din fata blocului si de la scoala unde eram mereu in competitie….., pana intr-o zi, cand afectata de problemele de acasa, m-a aruncat pe margine. Dezinteres total, dar m-am regasit in poezie…cenaclul Eminescu…..profesoara Soroceanu (un mit).

Cozile la alimente erau prilej de galceava cu cei care "se bagau in fata", povestiri intre prieteni, motiv de degeraturi la picioare iarna. Nu pot uita cand aveam 7 ani si impreuna cu sora mea am stat patru ore la rand la chiosc pentru a vinde doua sacose de sticle si borcane, echivalentul a patru lei – doua paini de pus pe masa in acea seara. Cand am iesit din rand, eram rigida, iar sora mea a trebuit sa ma urce pe sanie si sa ma duca acasa. Mi s-au inrosit si umflat degetele de la picioare si mama mi le-a invelit in frunze de varza murata.

Bucuria de a avea portocalele in baclon,puse la pastrat pentru Craciun si Revelion era enorma. Le miroseam doar si cand ne permiteam sa impartim una, pastram cu grija coaja si o puneam pe calorifer ca sa raspandeasca miros in toata casa. Inca, din instinct sau din nevoia aceea de a simti ce simteam atunci, cand merg acasa de Sarbatori cumpar sacose intregi de portocale.

Prin clasa a IX – a am redescoperit ce inseamna prieten cu adevarat (la varsta adolescentei si pentru toata viata) intr-un grup de 10 persoane, incluzandu-ma pe mine si sotul meu. Suntem inca prieteni si toti avem acum viata “afara”, si venim acasa toti odata ca sa ne intalnim macar o data in an.
Liceul m-a impins din nou sa ma gandesc la pregatirea mea, facultatea fiind telul tuturor celor care ma inconjurau.

Am descoperit tot atunci si am crescut impreuna cu cel care este prietenul, iubitul, sotul si tatal fetitei mele. Si asta se intampla chiar cu cateva luni inainte de Revolutie. Am avut sansa sa ne formam, sa ne educam si sa ne cream valorile si principiile de viata impreuna.Suntem fericiti cand ne aducem aminte de zilele acelea si ne face sa ne amintim de ce suntem impreuna si de ce ne iubim.

Revolutia ne-a prins la 18 ani, anul schimbarii fiind anul in care am dat la facultate si am picat!!!  In virtutea inertiei, am incercat din nou si am intrat in urmatorul an, dar ne-a incoltit ideea emigrarii in momentul in care, in ’91, ne-am simtit pierduti intr-o societate care nu-si gasea directia. Doi viitori ingineri nu mai beneficiau de repartitie,…de nimic. Eram prea multi!

Acum suntem “afara”. Am luptat sa iesim si am luptat sa ne realizam si cred ca am reusit! "Epocii de aur" ii multumim pentru valorile pe care le avem, pentru faptul ca ne-a invatat sa ne indarjim luptand, pentru noi doi si prietenii pe care-i avem, pentru amintirile frumoase si nu in ultimul rand, cred ca in primul rand, pentru fetita noastra. Daca nu eram noi, ea n-ar fi existat.  Si cred ca nu "Epocii de aur" ii multumim, ci mai degraba lui Dumnezeu care a facut ca din tot ce s-a petrecut sa luam ce-a fost mai bun si ne-a vegheat pe noi toti cei de atunci si cei de acum. Si tot lui ii multumesc pentru ca parintii mei s-au regasit.

Urasc "Epoca de aur" pentru ca a distrus – chiar si pentru cativa ani – relatia dintre doi oameni care se iubeau (parintii mei), pentru foamea, frigul, indoctrinarea si lipsurile materiale si mentale pe care le-a generat.
Si, asta ca sa va trezesc zambete in coltul gurii, va aduceti aminte de lipsa hartiei igienice?!?!


"Fetita mea nu are cu cine sa se joace"

Citind toate articolele si marturiile legate de acea perioada mi-am adus aminte cu mare emotie de perioada copilariei mele. Povestea mea seamana cu multe altele pentru ca pana la urma nu erau prea multe posibilitatile de a-ti trai copilaria in acea vreme.

Am crescut cu acele lipsuri de care stie toata lumea, cozile interminabile la aprope orice, practica agricola obligatorie, programul TV redus, lipsa curentului electric.
 
Am si amintiri frumoase din acea vreme pentru ca in clasa a IV-a ne-am mutat la bloc – am stat, pana atunci, impreuna cu parintii si bunicii intr-o casa care a fost demolata in 1988! – si eram 62 de copii de diferite varste care ieseam impreuna la joaca fara ca parintilor sa le fie teama ca vom disparea din fata blocului.

Despre interdinctia de a avorta legal am aflat, fara sa inteleg insa exact ce insemna, atunci cand mama unui vecin a murit din cauza unei intreruperi de sarcina provocata cu metode babesti. Avea deja 3 copii.

Imi aduc aminte ca bunicii mei ascultau pe ascuns Europa Libera si de bancurile cu comunisti pe care nu aveam voie sa le spunem mai departe.

Ca fiecare, am crescut marcata de acele lipsuri si nu pot sa uit ca imediat dupa Revolutie, tata-mi spunea ca “daca pana acum nu prea aveai pe ce sa cheltui salariul, dupa nu o sa mai ai ce sa cheltui”.

Anii au trecut, nu am vrut sa plec din tara si inca ma intreb daca a fost cea mai buna decizie cand ma uit la ce se intampla in jurul meu. Dar mi-ar fi lipsit enorm familia si prietenii.

Locuiesc in acelasi bloc ca in copilarie, dar acum in loc de 62 de copii sunt cinci si fetita mea nu are cu cine sa se joace, si nu am curaj sa o las singura in fata blocului de teama ca s-ar putea sa nu o mai gasesc!

Acum gasesti de toate, dar nu sunt intotdeauna si bani.
Mi-e mila de pensionarii care abia au din ce trai si totusi nu sunt restantieri la intretinere pentru ca nu ar putea suporta o asa rusine.
 
Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc acum,
 
Ada

Cititi si "Spuneti-va povestea!"!

"Povesti de decretei (II)"