DOSARUL "BERCEA MONDIAL". Procurorul Iacobescu a compromis operaţiunile SRI şi a pus în pericol viaţa martorului sub acoperire

DOSARUL "BERCEA MONDIAL". Procurorul Iacobescu a compromis operaţiunile SRI şi a pus în pericol viaţa martorului sub acoperire

Procurorul oltean Eugen Iacobescu – ce a instrumentat, iniţial, dosarul în care Sandu Anghel, zis "Bercea Mondial", este acuzat de tentativă de omor - şi-a exercitat funcţia cu rea credinţă şi nu a respectat confidenţialitatea cercetărilor, a stabilit Comisia de disciplină pentru procurori, din cadrul CSM. Concret, procurorul Iacobescu a dezvăluit că SRI a efectuat interceptări, în timpul derulării acestora, periclitând, astfel, ancheta, a făcut public conţinutul lor, dar şi faptul că anchetatorii au folosit un martor sub acoperire.

Procurorul Eugen Iacobescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, riscă excluderea din magistratură, din cauza exercitării funcţiei cu rea credinţă, în anchetarea cazului în care Sandu Anghel, zis "Bercea Mondial", este acuzat de tentativă de omor. Decizia finală aparţine Secţiei de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta fiind deja sesizată de Comisia de disciplină care a finalizat verificările. Acestea au reliefat că Eugen Iacobescu nu a respectat confidenţialitatea cercetărilor efectuate şi a exercitat funcţia cu rea credinţă, se menţionează într-un Comunicat al CSM, înaintat la solicitarea "Evenimentul zilei".

Şi anume, a stabilit Comisia de disciplină pentru procurori, Iacobescu a dezvăluit că în cauza privindu-l pe Bercea Mondial s-au efectuat interceptări ale convorbirilor telefonice, de către SRI. Numai că, la momentul la care procurorul a făcut, public, aceste declaraţii, interceptările se aflau în derulare, astfel că operaţiunea a fost compromisă. Mai mult, Eugen Iacobescu a dezvăluit şi conţinutul unor dintre convorbirile interceptate de către SRI, care îi fusese transmis, fiind procuror de caz. Astfel, şi acestea au fost compromise, căci avocaţii apărării se pot folosi de faptul că a fost încălcată confidenţialitatea derulării anchetei.

Nu în ultimul rând, procurorul Iacobescu a declarat public că au fost folosiţi martori sub acoperire, la efectuarea anchetei, periclitând, astfel, poziţia, integritatea corporală şi chiar viaţa acestora, a mai stabilit Comisia de disciplină.

CSM urmează să ia o decizie finală în cadrul şedinţei din 6 septembrie. CITIŢI ŞI:

  • Bercea Mondial, trimis în judecată pentru tentativă de omor. Fiul și soția, inculpați în dosar
  • VEZI unde a fost prin Bercea Mondial

Ne puteți urmări și pe Google News