Procurorii taie în carne vie. Ciuvică, Chiriac, Gâdea şi , mai nou Fenechiu latră la lună

Procurorii taie în carne vie. Ciuvică, Chiriac, Gâdea şi , mai nou Fenechiu latră la lună

De ani de zile toată lumea vorbeşte că se fură alegerile. Imediat după încheierea lor cei care au pierdut fac tămbălău şi ameninţă.

Niciodată nu s-a întâmplat nimic. De nenumărate ori s-au exprimat nemulţumiri în acest sens. Acum se întâmplă. Poate a venit vremea să se facă puţină ordine în România, poate se întâmplă pentru că s-a găsit timp pentru asta. Curtea Constituţională a lăsat răgaz pentru verificări. Ciuvică, Chiriac, Gâdea,mai nou Fenechiu latră degeaba la lună. După referendum s-au sesizat numeroase fraude. Chiar ziarul nostru a publicat zeci, sute de cazuri şi numărul lor creşte în fiecare zi. Peste infracţiuni minore au apărut altele de amploare. S-a furat din disperare şi se estimează că numărul fraudelor s-ar apropia de două milioane. Aceste afirmaţii pot fi "protejate" de risculunor exagerări caniculare doar prin cercetări minuţioase. Cei mandataţi să le facă sunt procurorii şi faptul că ei s-au pus pe treabă trebuie lăudat şi ne poate da speranţa că, în ţara noastră, lucrurile merg şi spre bine. Fără să se gândeaască Trompetele puciste au început să facă zgomot. E clar că nu le convine. Procurorii au mai făcut investigaţii, au mai fost la sate, la porţile oamenilor şi chiar în casele lor. Nu a sărit nimeni. Asta le este meseria, asta e legea.Dacă trompetele şi-ar şti stăpânii curaţi nu ar avea nici un motiv de protest. Dimpotrivă ar putea susţine că este bine că se fac anchete pentru ca vorbele lui Ponta, cum că se va respecta legea la Referendum, să se dovedească adevărate. Ar trebui să fie bine că merg procurorii. Poate se adevereşte că în Gorj chiar au murit 40.ooo de suflete sau că Adrian Boboc din Fălticeni Suceava, care a votat de şapte ori numai în Iaşi, pe liste suplimentare, are probleme psihice legate de vot şi este un caz izolat. Sunt sigur că toate aceste situaţii nu pot fi elucidate şi soluţionate legal. Ne-ar mai trebui un popor de rezervă, care să intervină din când în când. Ele însă vor oferi un tablou penal , o imagine a modului cum puciştii USL au organizat un referendum. În timp toate formaţiunile politice au furat.Ruleta s-a oprit acum la USL. Dar ei eu vrut. Ei au suspendat ilegal un preşedinte, ei au organizat alegeri, ei şi le-au contestat, ei au amânat decizia CC, oferind timp de cercetări, ei şi-au făcut-o. Cu materialul clientului, cum se zice.

Ne puteți urmări și pe Google News