Procesul atentatelor de la Madrid

Procesul atentatelor de la Madrid

Procesul presupusilor autori ai atentatelor din 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu moartea a 191 de persoane si ranirea altor 1.824, a inceput joi, la Madrid, intr-o anexa a tribunalului antiterorist spaniol, Audienta Nationala.

Cei 29 de acuzati, printre care trei persoane banuite ca ar fi amplasat bombele, trei organizatori si spaniolul care a furnizat explozibilul, au luat loc intr-o boxa din sticla blindata. 

Procesul va incepe cu interogatoriul lui Rabei Osman Sayed Ahmed, zis si Mohammed Egipteanul, care s-a laudat, in cadrul unor convorbiri telefonice interceptate in Italia, ca a fost principalul organizator al celei mai grave tragedii teroriste din Spania. Cei sapte principali acuzati risca o pedeapsa cumulata de 270.600 de ani de inchisoare, iar verdictul este asteptat in octombrie.

Spania, pedepsita pentru Irak

Potrivit procuraturii, atentatele au fost comise de o grupare islamista radicala pentru a pedepsi Spania pentru participarea ei la conflictele din Irak si Afganistan alaturi de SUA. Potrivit rechizitoriului, "planificarea si executarea atentatelor" au fost declansate dupa interventia liderului al-Qaida, Osama bin Laden, transmisa de postul de televiziune Al-Jazeera.

Nu exista o legatura directa intre autorii atentatelor de la Madrid si liderii al-Qaida, insa mai multi membri ai celulei spaniole au legaturi cu o aripa a retelei. Inculpatii au consultat pe internet un document referitor la atentate destinate "sa provoace o schimbare de guvern" sau "sa duca la retragerea trupelor spaniole din Irak".

Cei patru presupusi organizatori ai atentatelor - Sarhan ben Abdelmajid Faked, zis si "Tunisianul", Rabei Osman Sayed Ahmed, zis si "Mohamed egipteanul", Yussef Belhadj "Afganul" si Hassan el-Haski "Abu Hamza" - au creat o "celula operationala", avand ca nucleu un grup de "mici infractori" marocani convertiti la cauza Jihadului. Acest grup a furnizat logistica, oamenii si finantarea necesare pentru realizarea atentatelor, gratie traficului de hasis si ecstasy.

Ne puteți urmări și pe Google News