Pro TV renunță după 15 ani la emisiunea lui Dan C. Mihăilescu, realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”, anunță scriitorul, criticul și istoricul literar pe blogul său. Telviziunea va mai difuza luna aceasta emisiunile deja înregistrate, ultima ediție urmând să fie difuzată pe 31 decembrie.

 "Totul s-a schimbat de cind mi s-a propus sa prezint carti la televizor. Trebuia sa devin un Bernard Pivot al romanilor. Va dati seama? (…) Din 2000, prezint o carte pe zi si viata mea s-a schimbat complet. (…) Am facut-o ca pe un joc, cu o singura idée in minte: sa fac literatura accesibila, sa-l fac pe tipul care vinde salata la piata sa-l inteleaga pe Heidegger. Aceasta emisiune este doza mea cotidiana de optimism. Simt ca intineresc linga tinerii care fac literatura de miine. Nu-i asa ca-i un vis?", spunea în urmă cu 15 ani Dan C. Mihăilescu.

Potrivit criticului literar, principala problemă a fost sursa de finanțare. Pro TV a lăsat însă deschisă o cale de revenire, cu condiţia găsirii „unei surse credibile şi «cu blazon» de sponsorizare, de talia BNR, BOR, British Council şi altele asemenea. Ceea ce, pe unul nedotat socialmente şi financiar ca mine, îl depăşeşte în chip flagrant.“

"Mi se pare justificată decizia conducerii Pro TV de a curma existenţa unei emisiuni care nu aduce niciun beneficiu financiar postului, indiferent de prestigiul simbolic aferent. Este o lege aspră, infinit discutabilă, dar, prin aceasta, nu mai puţin acceptabilă“, spune Dan C. Mihăilescu, pe blogul său și adaugă că nu va discredita niciodată conducerea Pro TV pentru încetarea colaborării.

„Vineri 4 decembrie 2015, orele 11,20 AM, în biroul doamnei Gabriela Popescu, directorul Ştirilor Pro Tv, s-a petrecut – cu graţie amicală, comprehensiune ludic-reciprocă şi suavă resemnare de ambele părţi – decesul emisiunii „Omul care aduce cartea” (ianuarie 2000 – ianuarie 2016). Mă grăbesc să spun că nu a fost deloc o surpriză, un şoc, o lovitură-n plex ori sub centură. Şi nici vinovăţia, greşeala sau răzbunarea cuiva. A fost un lucru presimţit şi aprioric acceptat de mine încă de la primele filmări. În ciuda stupefiantei siguranţe profesionale cu care Stelian Ţurlea afirma, cu incredibilă (pentru mine) superbie, încă din primăvara anului 2000, că „emisiunea asta e menită să dureze minimum zece ani”, scepticul care sunt şi-a şoptit periodic, cu şăgalnică seninătate, la una, trei sau şase luni, că totul va reintra cât mai iute în nimicnicia dintru care a ieşit. Ei bine, non-aşteptările de acest gen m-au ocrotit, mi-au relativizat impulsurile absolutiste, m-au vindecat de utopii, m-au ferit de megalomanie şi m-au deprins cu legile necruţătoare ale nesiguranţei mediatice, cu precădere în sfera televiziunilor comerciale”.