220 de nave aşteptă, trase la mal, de la Severin până la revărsare. N-a mai plouat de trei luni, suficient, în bazinul hidrografic al fluviului.

Bărbatul cu părul cărunt şi ars de soare se uită cu ciudă la apa ce clipoceşte sub copastia navei. Trage puternic din chiştocul de ţigară şi-l expediază cu vârful degetelor la fix cât să sperie un păsăroi ieşit la pescuit pe lângă vaporul său. De aproape două săptămâni, comandantul Ivan Pavlov a tras, la propriu, pe dreapta şi a acostat la kilometrul 373 al Dunării. Mai în amonte şi-a lăsat în ancoră convoiul de barje pe care trebuie să-l ducă până într-un port bulgăresc, vizavi de Zimnicea. La vale mai sunt alte 12 convoaie care, ca al lui, aşteaptă să crească apele. N-a plouat mai deloc în ultimele trei luni în bazinul fluviului şi debitul a scăzut dramatic. Numai pe segmentul dintre Călăraşi şi Corabia staţionau, ieri, 150 de diverse ambarcaţiuni, din acelaşi motiv. În total, de la Porţile de Fier în jos, 220 de nave au aceeaşi soartă.

La Călăraşi, unde Ivan Pavlov şi-a ancorat împingătorul, vântul bate aşa încât îţi pare că apa a luat-o invers, spre izvoarele din Pădurea Neagră. Marinarul mai are de aşteptat încă cel puţin vreo zece zile. Aşteaptă şi bea tutun.

Flota de remorchere "rock"

Un armator şugubăţ şi-a botezat flota de remorchere fluviale cu nume de formaţii rock româneşti: Iris, Holograf, Cargo sau Phoenix. Împingătorului comandat de Ivan Pavlov i-a zis Proconsul, după denumirea trupei lui Bodo, fostul ginere al preşedintelui Băsescu, în prezent pocăit. "Îi place rock-ul autohton!", explică comandantul Pavlov, lipovean stabilit la Brăila.

Nava, cu vechiul nume Unirea, proprietate a Ronav Brăila, vopsită proaspăt şi modernizată, are 38 de ani şi o putere de 1.790 de KW. Adică 2.500 de cai putere. E un remorcher normal. În amonte, cu un convoi complet şi încărcat, navighează cu de la şase la zece kilometri pe oră. La vale o ia mai repede, de la nouă până la paişpe. "Poate împinge şase barje încărcate şi trei şlepuri goale", intră în detalii marinarul de apă dulce. Acum, barjele sale pline ochi cu îngrăşăminte chimice trebuie duse până la Svistov, un portuleţ bulgăresc de lângă Zimnicea. Numai că nu poate ajunge acolo decât prin octombrie. Nea Pavlov oftează: "E apa mică şi nu pot trece!". Un hâtru care pescuia la Chiciu, lângă bacul care te trece de la Călăraşi la Ostrov, mustăceşte: "Are balta peşte, apă nu prea e!".

"Ţugurii" şi "traversada"

Ivan Pavlov are 58 de ani şi, din '78, călăreşte Dunărea. În trei ani a ajuns căpitan fluvial şi-i ştie fluviului toate meandrele şi capriciile. Nazuri care l-au silit, acum, să stea cuminte, la ancoră.

"Suntem aici din doişpe septembrie. Când ne-o lăsa natura şi s-or ridica apele o să plecăm şi noi la ale noastre... Cre' că abia în două-trei săptămâni putem continua voiajul. Să trecem pragurile de nisip de la kilometrii 381-383, unde sunt doi metri de apă! Acolo am putea trece cu «ţuguri», adică desfacerea convoiului şi tranzitarea cu câte două-trei unităţi. Da' cel mai greu va fi la 524-527, la Petroşeni, Giurgiu. Bănuiesc că apa e acum la 1,2-1,4 metri!", turuie lipoveanul. Şi îi dă mai departe: "La 544, în vala de Zimnicea mai e o «traversadă»! Treci printre nisipuri de unu' treizeci...". La el, reperele sunt "kilometri", ca pentru şoferi - localităţile.

Probleme sunt şi în amonte de Porţile de Fier

Lupul de Dunăre, la anii săi, a văzut destule. "În 2001, la Cernavodă, am stat o lună jumate! Era tot aşa, toamnă, se culegeau strugurii… Nu puteam să ieşim de pe Canalul Dunăre- Marea Neagră, pe Dunăre. La ieşirea din ecluză n-am mai putut trece! Nici împingătorul, darămite convoiul care avea doişaptezeci pescajul...", povesteşte comandantul Proconsului.

Dincolo de Severin, situaţii ca cea din aval de Porţile de Fier se întâmplă rar, spune veteranul Dunării. "Da', la cotele astea, nici la sârbi sau unguri nu se poate trece. Ce să vorbim de Austria sau de nemţi. Sunt praguri şi acolo!", dezvăluie marinarul că riveranii din amonte au aceleaşi probleme. 155 de nave se află în ancoră, între Călăraşi şi Corabia, din cauza debitului scăzut al Dunării. În total, de la Severin în aval, staţionează peste 220 de ambarcaţiuni.

ISTORIE

Şleparii, pe cale de dispariţie

Până de curând, marinarii de Dunăre erau cunoscuţi, îndeobşte ca "şlepari". De fapt, era o categorie de inşi mult mai restrânsă, cea a oamenilor de pe şlepurile nepropulsate: "Aveau cabine de locuit. Era casa lor! Cu porci, cu găini... Asta până de curând. Ca să reducă cheltuielile, le-au tăiat cabinele şi le-au făcut «şlep împins»! Erau utili, că ţineau cârma la manevre...", parcă regretă nea Pavlov entitatea dunăreană pe cale de dispariţie, asemănă toare plutaşilor de pe Bistriţa şi Siret.

Mai nou, din 2006, ofiţerii fluviali au fost degradaţi la rangul de timonier fluvial. Lefurile, chipurile, ar fi rămas la fel. Comandantul Pavlov şi echipajul său de siguranţă nu vor să spună ce salarii au. PROCONSUL. De două săptămâni, remorcherul a tras "pe dreapta". Sub el mai e puţină apă. FOTO: VLAD SĂNESCU POVESTE DE IARNĂ

Când vin gheţurile e mai rău ca pe secetă. Nu mai e apă deloc

Pavlov n-a ajuns niciodată la Regensburg, ultimul loc în care Dunărea e navigabilă. "N-am fost, da' nu-mi pare rău. E greu să pleci din ţară două-trei luni. Am fost doar până la Budapesta...", mărturiseşte comandantul fluvial.

Echipajul Proconsului are, de regulă, şapte persoane. Acum, că tot nu fac nimic, au rămas doar trei: căpitanul, şeful mecanic şi un marinar. Echipaj de siguranţă. Duminică au avut ceva treabă, când au trebuit să ducă una din barje la Silistra, s-o descarce acolo: "Poate mai ducem una, că tot Bulgaria este!".

Când echipajul este complet, e ceva mai multă animaţie. Bucătar n-au. Cel mai priceput dintre marinari face şi de mâncare. Numai că, pe Proconsul, comandantul s-a nimerit a fi şi bucătar. Îi şi place: "Azi le-am făcut ciorbă de pasăre şi, la felu' doi, obleţi prăjiţi!". El centrează, el dă cu capu'.

Nici iarna n-a curs apă pe Dunăre!

Încercările nu sunt numai vara. Când apele scad, stai pur şi simplu. Mai grav e iarna, când vin gheţurile peste tine: "Altă belea! În 2008, pe 6 ianuarie, ne-a prins un «zăpor» de gheaţă... Căram minereu de la Constanţa, pentru Galaţi. Când am ieşit de pe Canal, curgeau sloiurile... La kilometrul 278-280, mai jos de Cernavodă, pe unde e comuna Topalu, e un cot cu rază de curbură mică şi şenal îngust. N-am ştiut că acolo se făcuse «zăpor», pod de gheaţă, înţelegeţi!?". Omul a crezut că sparge "zăporu'". Venea tare, cu peste zece kilometri pe oră şi inerţia convoiului, plin ochi cu minereu, era uriaşă: "Într-o sută de metri s-a oprit! Era gheaţă de patru-cinci metri! Practic, nu mai era apă!".

Încleştarea

"Eram cu «Cargo», de aceeaşi putere cu ăsta. După mine venea «Sidex», unu' de 3.600, mai puternic. I-am zis că are loc să treacă pe lângă mine. Avea loc, da' io mă gândeam că dacă ne încoţopenim, barem să rămânem în duet...", e cinic comandantul de pe Proconsul. Sidex a mers în plus 50 de metri şi s-a blocat. Seara, când au apărut sloiuri mai groase, convoaiele au rămas prinse ca nişte pioneze pe hartă.

"Gheaţa strângea tabla de ieşeau scântei! Atunci a fost groaza cea mare..., nu acu' când stăm şi ne uităm la apă!", îşi aminteşte urmaşul vechilor şlepari cumpăna vieţii sale.

Sloiurile au ridicat nava cu pupa în sus. Nici elicea şi nici cârma nu mai puteau fi folosite. Remorcherul devenise total "neguvernabil". "Pe Sidex lau «bandat» (înclinat - n.r.) puternic. Doar după ce s-a compactat gheaţa ne-am liniştit. Da', când a început să pârâie, ne-am gândit că ne-am dus dracu'! Pe la două dimineaţa s-a calmat... Abia după zece zile, un împingător nou, de la Galaţi, cu o barjă de 3.000 de tone de minereu a spart gheaţa. Nu m-am căcat pe mine, da' pulsul a luat-o razna!", e sincer căpitanul Pavlov când măr turiseşte că atunci a strâns tare din buci. PRINS ÎNTRE GHEŢURI. În 2008, cu remorcherul Cargo, comandantul Ivan Pavlov a văzut moartea cu ochii

Pescarii - pacostea şleparilor

Ceaţa e o altă dandana. Şenalul e îngust, traficul intens, pescarii te omoară cu zile şi dacă nu ştii fluviul pe dinafară te trezeşti cu câte o lotcă pe sub convoi. Se bagă în şenal, că e apa curată, trage peştele. "Dacă ai practică profesională, sânge'n c...e şi radar bun, te descurci!", e plastic marinarul de apă dulce.

Convoiul său are 246 de metri. Maximul permis e de 280. Cât trei terenuri de fotbal. Din spate, de acolo unde e timoneria împingătorului, vezi greu şi când e zi limpede, de vară. "Când îţi ies pescarii, le dai din «fluier» (sirenă - n.r.), da' dacă nu fug, ce să le faci!? Acu' 12 ani am dat peste o lotcă... Vroiau să se lege de noi, să meargă în sus. Să nu obosească la rame... Au ieşit doi prin pupa vaporului! Noroc că oprisem elicea, că ajungeau bucăţi!", se înfioară comandantul.

Nu prea ai ce să le faci. Dacă le tai saula cu care se leagă de vapor îi pui în pericol. "Ba, se mai bagă şi alţii... Îi mai laşi. Îţi mai dau şi ţie de o ciorbă. Ca între marinari!", dezvăluie nea Pavlov una din legile nescrise şi proscrise al bătrânului fluviu. Râde şi îşi mai aprinde un Kent. D-ăla, lung, "medicinal", de-l bagi la dentist în buzunar când îţi plombează o carie.

SĂ OMORI TIMPU'

Racii, obleţii şi prostovolul

De plictiseală, marinarii de pe Dunăre îşi mai încearcă norocul şi la pescuit. Mai aruncă un prostovol, mai plantează o setcă şi se mai bagă în nămol, după raci. "Ăştia se mănâncă numai în lunile cu «r» în ele! Septembrie e bun..., altfel au carnea moale, că îşi schimbă carapacea! Îi prinzi ori la mână, la sol abrupt, de argilă ori la setcă. La prostovol pică mai mult obleţi!", se bagă în vorbă şefu' mecanic, unu' cu umerii cât ai lui Smărăndescu. Se supără pe poliţia de frontieră: "Pe «electricieni», ăi de bagă curent în apă, nu-i prind! Se iau de alţii...: «Păi, uite, băi, de-o saramurică am prins, să mâncăm şi noi»", stai să te parlamentezi!". Pavlov îşi aminteşte de importanţa funcţiei sale: "Păi, io am prins, un morun de 117 kile, un somn de optzeci şi un crap de cinşpe!". Îşi muşcă limba: "Era pe timpu' lu' Ceauşescu!".

• Dunărea, depozit de nave