Evenimentul Zilei > Actualitate > Prin Capitală „cresc“ noi monumente
Prin Capitală „cresc“ noi monumente

Prin Capitală „cresc“ noi monumente

În 2008, statuia lui Carol I ar putea apărea în Piaţa Revoluţiei, iar personajele lui Caragiale, în faţa Teatrului Naţional.

Bucureştiul va avea anul acesta mai multe monumente noi, după cum promit autorităţile. Potrivit datelor Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT), în 2008, Piaţa Revoluţiei îl va „găzdui“ pe Carol I, în pregătire este şi un monument în Piaţa Alba Iulia, iar în faţa Teatrului Naţional va răsări „Căruţa cu paiaţele“ lui I.L. Caragiale. În plus, în centrul istoric vor fi amplasate patru statui noi şi va fi adusă „Lupoaica“ de la Piaţa Romană.

„Căruţa“ soseşte în mai

Grupul statuar „Căruţa cu paiaţe“, reprezentându- l pe dramaturgul I.L. Caragiale înconjurat de 12 dintre personajele sale, va fi inaugurat în luna mai, pe platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti. „Căruţa“ este realizată de sculptorul Ioan Bolborea şi pentru finalizarea acesteia municipalitatea ar putea să mai acorde, în 2008, suma de 970.000 de lei noi.

De asemenea, până la sfârşitul
anului, ar putea fi dezvelită copia după statuia lui Carol I ce se afla în Piaţa Revoluţiei. Pentru realizarea acesteia, în 2008 ar putea să fie alocată suma de 7.620.000 lei. Statuia ecvestră originală, sculptată de croatul Ivan Mestrovici la comanda Regelui Carol al II-lea, a fost demontată şi topită în 1948. Din bronzul obţinut a fost făcută statuia lui Lenin.

Potrivit lui Mihai Oroveanu, membru
în Comisia Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii, cea care-şi dă sau nu avizul pentru proiectele de acest gen, locul recomandat pentru statuia lui Carol I nu este cel din Piaţa Revoluţiei. „Noi am dat avizul pentru Piaţa Victoriei, tocmai pentru că în Piaţa Revoluţiei nu este un cadru potrivit, cu monumentul celălalt (n.r. – al lui Alexandru Ghilduş, poreclit «ţeapa »)“, a precizat acesta. Florin Necula, directorul AMPT, a explicat însă că, în momentul de faţă se poate spune că locul rămâne cel de lângă palat.

Ţărani, domnitori şi o lupoaică


Un alt proiect, aflat în stadiu de machetă
intermediară, este monumentul „Marii Uniri“, propus pentru Piaţa Alba Iulia. Acesta îi aparţine tot sculptorului Ioan Bolborea şi reprezintă chipurile ţăranilor care au cerut independenţa pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.

De asemenea, reprezentanţii AMPT
spun că se vor concentra pe lăcaşurile de cult – pentru 2008, este în plan suma de 10 milioane de lei noi destinaţi refacerii unor biserici – şi a centrului vechi. „Aici va apărea o statuie a lui Şerban Vodă, lângă Hanul lui Manuc, şi încă patru statui. De asemenea, va fi adusă pe Lipscani, la locul său iniţial din 1907, «Lupoaica» de la Piaţa Romană“, a precizat Necula.

DIN NOU MUTATĂ


„Lupoaica“ se întoarce pe Lipscani


Statuia „Lupoaicei“ din Piaţa Romană va fi din nou mutată
anul acesta. Este a patra oară când îi este schimbată locaţia. „Lupoaica“ de la Romană a fost adusă în ţară cu ocazia Expoziţiei Naţionale organizate în 1906, în Parcul Carol. A fost darul primăriei de la Roma pentru autorităţile române şi a fost însoţită de contele de San Martino. Din Parcul Carol a fost pusă în Piaţa Sfântu Gheorghe (fosta Piaţă Zarafi), care, după amplasarea „Lupoaicei“, se va numi Piaţa Roma.

În anul 1931, Lupoaica a fost dusă pe Dealul Patriarhiei, de unde a fost mutată din nou, în comunism, în Piaţa Dorobanţi. De aici, a ajuns în Piaţa Romană, unde se află şi azi. Statuia nu mai este cea originală: atât „Lupoaica“, cât şi Romulus şi Remus, din bronz original, au fost furaţi în repetate rânduri.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: