Singurul român ajuns în spaţiu este invitat la Tonomatul DP2
- Măd ălina Piloff
- 11 mai 2011, 17:39
Dumitru Prunariu şi Leonid Popov, comandantul rus al misiunii Soiuz 40, sunt invitaţii ediţiei de mâine a emisiunii Tonomatul DP2,de la ora 8.10. Cei doi vor vorbi de zborul în spaţiu de acum 30 de ani.
Reprezentanţii emisiunii îi invită pe cei doi cosmonauţi ai misiunii Soiuz 40 cu două zile înainte de împlinirea a 30 de ani de la primul zbor în spaţiu al unui român. Cei doi vor vorbi în studioul TVR 2 despre zborul istoric în care au plecat pe 14 mai 1981, pericolul pe care îl prezintă asteroizii din apropierea Pământului despre care se vorbeşte din ce în ce mai des şi cum au decurs vieţiile lor după aventura spaţială de acum trei decenii.
Dumitru-Dorin Prunariu a participat alături de Leonid Popov la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spaţial “Intercosmos”, petrecând în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. Cu ocazia acestui zbor, a devenit al 103-lea om care ajunge în spaţiu şi primul român. El este preşedintele în exerciţiu al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic (COPUOS) şi preşedintele filialei europene a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE Europe).