Primul oraş nepoluant

Primul oraş nepoluant

În micul dar prosperul emirat Abu Dhabi, parte a Emiratelor Arabe Unite, se va construi primul oraş total nepoluant din lume, care va număra 50.000 de locuitori şi în care circulaţia publicului va fi exclusiv pietonală.

Potrivit BBC, Masdar City, cum a fost deja botezat oraşul, face parte dintr-un ambiţios plan al guvernului din Abu Dhabi de a dezvolta şi implementa tehnologii energetice „curate“. Acest proiect-mamut este preconizat a fi încheiat în cinci ani, are la dispoziţie un buget de 15 miliarde de dolari şi va include ridicarea celei mai mari centrale electrice pe bază de hidrogen.

Masdar City „este un loc care nu va lăsa niciun fel de amprentă carbonică şi nu va dăuna planetei în niciun fel“, a declarat Khaled Awad, directorul de dezvoltare al oraşului. „În acelaşi timp, oraşul va oferi locuitorilor săi cea mai înaltă calitate a vieţii posibilă“, a adăugat el. Începând cu 2013, cetăţenii din Masdar City se vor deplasa prin oraş folosind linii de tren uşor, precum şi o serie de vehicule automatizate. Acestea din urmă „vor funcţiona ca un fel de lift orizontal - nu ai decât să spui unde vrei să mergi, şi ele te duc acolo“, a mai spus Awad.   Energia electrică va fi asigurată atât de centrala cu hidrogen, cât şi de un elaborat sistem de captare şi transformare a energiei solare. Locuinţele şi restul clădirilor din Masdar City vor contrasta cu zgârie-norii din Abu Dhabi, fiind toate joase. De asemenea, oraşul va fi amplasat astfel încât să profite la maximum de briza mării.

Ne puteți urmări și pe Google News