Primele declaraţii ale taximetristului înjunghiat de blonda misterioasă. Minte sau spune adevărul?

Primele declaraţii ale taximetristului înjunghiat de blonda misterioasă. Minte sau spune adevărul?

Ion Ţugui şi-a revenit după operaţie. Spune că femeia i-a înfipt cuţitul în gât la sfârşitul cursei, când el se aştepta să-l plătească. N-o poate recunoaşte pentru că era întuneric

Taximetristul care a fost înjunghiat în gât de o clientă a vorbit în urmă cu puţin timp cu reporterii 7EST din Iaşi.

I-a înfipt cuţitul în gât la sfârşitul cursei

Ion Ţugui, de 53 de ani, a povestit cu lux de amănunte clipele de groază prin care a trecut în zorii zilei de joi. Victima agresoarei din taxi susţine că nu a mai văzut-o nicioadată pe femeie, pe care a descris-o a fi tânără, înaltă, blondă, tunsă scurt. Bărbatul a explicat că agresoarea i-a cerut să o conducă pe Strada Ogorului nr. 8, din apropierea Pieţei Păcurari, însă în intersecţia cu Moara de Foc i-a înfipt cuţitul în gât.

Taximetristul, care a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce a fost înjunghiat, a povestit cum a scăpat din ghearele morţii. Când a ajuns în intersecţia Moara de Foc, şoferul a redus viteza pentru a vira la dreapta, moment în care femeia a scos cuţitul din geantă şi i l-a înfipt în gât.   Inexplicabil: victima nu i-a spus şoferului care l-a dus la spital că are gâtul tăiat

„Am pus repede mâna, că am simţit că îmi curge sânge şi am acoperit cu gulerul de la geaca din piele cu care eram îmbrăcat. Sângeram şi pe nas, şi pe gură... Atunci am coborât din maşină. Când a urcat, s-a aşezat în spatele meu, în stânga. Nu ştiu care era scopul ei. Din maşină mi-a furat staţia de emisie recepţie şi casetofonul. Banii erau la mine, în buzunar, nu mi-au fost luaţi. După ce am coborât, cineva m-a văzut şi a chemat un alt taximetrist, de la firma Euro Taxi, care m-a dus la spital. Eu nu-l cunosc, nu am vorbit cu el, nu i-am spus ce am păţit, deci el nu avea de unde să ştie ce am păţit, ca să sune la poliţie", a declarat taximetristul.

N-o poate identifica pentru că nu i-a reţinut figura

Astăzi, poliţiştii l-au audiat pe taximetrist, chiar pe patul de spital. Victima a dat declaraţii, anchetatorii i-au arătat mai multe fotografii cu femei blonde din baza de date a Poliţiei, însă bărbatul nu a putut recunoaşte agresoarea. Ion Ţugui susţine că nu o poate identifica pe femeie întrucât era noapte şi nu i-a văzut bine figura. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tentativa de omor calificat şi o caută acum pe agresoare. Starea de sănătate a taximetristului este bună, iar medicii au spus că, cel mai probabil, săptămâna viitoare va fi externat.

Ne puteți urmări și pe Google News