Primăria Sectorului 6 s-a trezit! A văzut în sfârşit gunoaiele care sufocau locuitorii

Primăria Sectorului 6 s-a trezit! A văzut în sfârşit gunoaiele care sufocau locuitorii

Iniţial au spus că nu sunt depozite de gunoi menajer neridicate, apoi autorităţile locale au explicat că verifică contractul încheiat de Primăria Sectorului 6 şi firma Urban, iar azi au revenit: angajaţii autorităţi locale ridică gunoiul.

La trei zile, după ce EVZ a relatat că mormane de gunoi zac neridicate în sectorul 6 al Capitalei iar consilierul primarului Rareş Mănescu, Sorin Dina, spunea că nu sunt gunoaie şi că nu este nici o problemă, Primăria Sectorului 6 a dat un comunicat de presă: Se ridică gunoiul din Sectorul 6!. Şi, ca să fie credibili au făcut şi poze, în care se pot vedea clar că mormane de gunoi au zăcut neridicate mai bine de o săptămână. "Din dispoziţia Primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu, în urma solicitărilor primite de la cetăţeni, Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană a demarat o amplă acţiune de strângere a gunoaielor depozitate în diferite zone ale Sectorului 6. Astfel, în această dimineaţă, 80 lucrători din cadrul ADPDU Sector 6 au intervenit cu 12 utilaje în zona pieţei Crângaşi, în perimetrul cuprins între bdul. Constructorilor, Calea Crângaşi, Calea Giuleşti, precum şi în părculeţele de la Podul Grant (strada 9 Mai) şi zonele verzi adiacente blocurilor. Informăm că acţiunea de ridicare a gunoaielor va continua şi în alte zone din Sectorul 6 pentru rezolvarea tuturor problemelor sesizate de către cetăţeni", se precizează în comunicatul emis astăzi de Primăria Sectorului 6. Urban are contract dar nu ridică gunoiul Numai că, în prezent, Primăria Capitalei are un contract în vigoare pentru ridicarea gunoiului din sectorul 6 al Capitalei cu firma Urban S.A. Întrebat de ce nu adună gunoiul societatea angajată şi o face angajaţii Administraţiei Domeniului Public, Sorin Dina ne-a cerut să facem o cerere la biroul de presă. Asta, după ce acum două zile, contactat de EVZ, a afirmat: "Lumea se mai panichează. Dacă nu vine poştaşul cu pensia, se duce la poştă şi întreabă. O anumită categorie de persoane, cei bătrâni, dacă marţi nu a venit gunoiul, spun că este o problemă. Fiind sistem public, mai dă şi rateuri. Noi nu ştim să nu se ridice gunoiul". Managerul de producţie al Societăţii Urban, Ovidiu Şerban, a declarat, joi, pentru Mediafax, că firma de salubrizare îşi respectă obligaţiile contractuale în Sectorul 6, precizând că în ultimele zile "a fost o problemă" care a generat sesizări ale cetăţenilor, dar aceasta a fost rezolvată. Surse din cadrul Primăriei Sectorului 6 au explicat, pentru EVZ, că firma Urban nu şi-ar fi primit banii pentru serviciile prestate în lunile trecute şi de aceea nu ar mai fi ridicat gunoiul. Citiţi şi:

  • Mormane de gunoi zac în sectorul 6 al Capitalei. Consilierul lui Mănescu neagă realitatea şi îi face pe bătrâni reclamagii

Ne puteți urmări și pe Google News