Primăria Piatra-Neamţ, antamată de „Pinalti“

Primăria Piatra-Neamţ, antamată de „Pinalti“

Primarul Gheorghe Ştefan, „baron“ local, este dat învingător. Gheorghe Ştefan, „Pinalti“, actualul primar al oraşului Piatra-Neamţ, este favorit în cursa electorală pentru un nou mandat din partea PDL. Conform sondajelor, el ar câştiga alegerile de pe 1 iunie chiar din primul scrutin. Oponenţ ii săi, deputatul Răzvan Bobeanu (PSD) şi profesorul Mihai Lăcătuşu (PNL), inspector general şcolar, ar avea slabe şanse de a duce alegerile în turul doi.

De altfel, Ştefan este „locomotiva“ democrat-liberalilor la Piatra-Neamţ, cât şi la nivel de judeţ, „Pinalti“ fiind arhicunoscut ca om de fotbal, afacerist şi politician, un adevărat „baron“ local.

Premierele Ceahlăului

Un handicap pentru Gheorghe Ştefan, la scrutinul din acest an, îl poate constitui faptul că FC Ceahlăul, club al cărui preşedinte de onoare şi finanţator este, a retrogradat în Liga a II-a. De altfel, adversarii politici l-au taxat pe Gheorghe Ştefan spunând că oraşul nu avea nevoie de un stadion ultramodern, atât timp cât echipa avea evoluţii penibile şi retrogradarea era previzibilă. Arena a costat bugetul local 14 milioane de euro şi este omologată de UEFA pentru a găzdui meciuri de Liga Campionilor.

Ca handicap ar mai putea fi enumerate afacerile celor doi copii. Fiica, Georgiana, a cumpărat, în 2005, un teren în Piatra-Neamţ şi l-a vândut peste un an unei firmei care a construit un supermarket. Tranzacţia a adus un profit de circa 800.000 de euro. Fiul, Gabriel, a fost acţionar, din 2005, la firma Green Energy, care cumpăra energie electrică de la stat şi o vindea cu preţuri foarte mari la diverse societăţi. Peste doi ani, când a izbucnit un scandal în presă pe această temă, fiul lui Ştefan a vândut acţiunile.

Investiţii în turism

Ca atuuri pot fi enumerate marile investiţii demarate în timpul mandatului: reamenajarea pieţei centrale (4 milioane de euro), pavarea aproape integrală a trotuarelor din oraş, finalizarea ştrandului, reamenajarea şoselor, darea în folosinţă a celor mai multe locuinţe ANL din ţară, modernizarea stadionului. Dintre toate se detaşează proiectul de circa 10,3 milioane de euro care vizează trasformarea oraşului într-un adevărat paradis turistic. Este vorba de instalaţia de telegondolă, care pleacă din faţa gării, traversează o parte din oraş şi ajunge pe culmea Cozla.

Pe platoul montan de aici s-au amenajat şi se construiesc încă facilităţi pentru agrement, atât pentru perioada de iarnă, cât şi pentru vară: restaurante, cafenele, terase, piste pentru minibob, montain-bike, discotecă. Sunt terminate pârtia de schi pentru avansaţi, cu instalaţie nocturnă, telescaunul şi pârtia de tubing pentru copii (derdeluş special amenajat pentru camere de cauciuc). În acest an, vor începe lucrările la un alt proiect turistic, care vizează legarea versanţilor Cozla şi Pietricica cu telecabine, plus un lift înclinat şi scări rulante acoperite.

Speranţe pentru turul doi

Ceilalţi candidaţi, deputatul Răzvan Bobeanu (PSD) şi profesorul Mihai Lăcătuşu (PNL), speră să ducă alegerile în turul doi. Profesorul Lăcătuşu nu are prea mare notorietate în municipiu, fiind numit inspector general şcolar de circa un an. El este cunoscut mai ales în mediul şcolar, fiind un profesor căruia nu i se poate reproşa nimic. Mesajul său electoral este axat pe diferite problematici, printre ele crearea unui mediu transparent pentru investitori, atragerea de proiecte cu finanţare europeană, utilizarea judicioasă a fondurilor comunităţii, mai multe grădiniţe şi şcoli, implicarea administraţiei pentru îmbunătăţirea asistenţei sanitare.

Răzvan Bobeanu are ca atu tinereţea, dar, la fel, nu este cunoscut ca un politician puternic la nivel local, deşi este secretar general al TSD pe ţară. Şi el speră ca bătălia electorală să se decidă în turul doi şi promite creşterea calităţii serviciilor în primărie, transparenţă în relaţia cu cetăţenii, investiţii în infrastructură şi utilităţi în zonele limitrofe oraşului, crearea unor pârghii pentru atragerea investitorilor, administrarea eficientă a banului public, crearea unui centru universitar în Piatra-Neamţ şi lobby pentru o autostradă care să treacă prin municipiu.

GHEORGHE ŞTEFAN

Vârsta: 55 de ani

Familie: căsătorit, doi copii

Profesie şi studii: inginer, Facultatea de Electrotehnică Iaşi (1977)

Apartenenţă politică: nu a fost membru PCR, independent, PD, PNL, PDL

Avere: 1.706 mp teren şi casă, apartament cu două camere în Bucureşti, bijuterii şi tablouri (9.500 de euro), în cont (40.000 de dolari), acţionar la patru firme, finanţator al FC Ceahlăul

Puncte tari: experienţă, proiecte de anvergură în turism.

Puncte slabe: retrogradarea Ceahlăului, afacerile fiului său cu energie ieftină, traseist politic.

RĂZVAN BOBEANU

Vârsta: 31 de ani

Familie: căsătorit, un copil

Profesie şi studii: jurist, Facultatea de drept „Al. I. Cuza“ Iaşi (2001), master în management politic (2003)

Apartenenţă politică: PSD

Avere: apartament cu două camere în Piatra-Neamţ, două autoturisme Peugeot (2003), credite de 46.000 de euro la BCR şi 36.400 lei la BRD, venituri anuale de 48.000 lei (salariu deputat)

Puncte tari: tinereţea

Puncte slabe: experienţă mică în administraţia publică

MIHAI LĂCĂTUŞU

Vârsta: 58 de ani

Familie: căsătorit, un copil

Profesie şi studii: profesor, licenţiat în fizică - Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi; a predat şi la Casablanca, Maroc; masterand în „Managementul instituţiilor publice“ - UMF Iaşi

Apartenenţă politică: PNL

Avere: teren de 1,5 ha în comuna Săvineşti, Neamţ, două apartamente în Piatra-Neamţ, maşină Dacia 1310, venit anual de 27.000 de lei din salariul de profesor

Puncte tari: conduită ireproşabilă ca profesor

Puncte slabe: experienţă mică în administraţia publică locală

Ne puteți urmări și pe Google News