Evenimentul Zilei > Actualitate > Primăria Capitalei plăteşte 65.000 de euro ca să verifice cum s-a construit în oraş
Primăria Capitalei plăteşte 65.000 de euro ca să verifice cum s-a construit în oraş

Primăria Capitalei plăteşte 65.000 de euro ca să verifice cum s-a construit în oraş

Edilii Bucureştiului sunt dispuşi să plătească aproximativ 65.000 de euro ca să vadă ce imobile nu trebuiau construite şi ce spaţii verzi au dispărut, în ultimii 20 de ani, din oraş.

Astfel, Primăria Capitalei va plăti 281.000 de lei (aproximativ 65.300 de euro) pentru un audit al dezvoltării urbane în Bucureşti, prin care vrea să afle ce s-a greşit la elaborarea şi aprobarea unor planuri urbanistice zonale, astfel încât erorile să fie evitate pe viitor.
Rezultatele auditului vor arăta „modurile neadecvate de a face planificare urbană – zone protejate care şi-au pierdut coerenţa, spaţii verzi dispărute, terenuri care fuseseră alocate unor lucrări publice de importanţă municipală şi care au primit ulterior utilizare de interes privat”, se precizează în documentaţia de atribuire a contractului.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, auditul ar trebui să determine cu precizie responsabilităţile şi relaţiile dintre „actorii” instituţionali, „pentru a limita efectele negative ale modurilor de colaborare de până acum între sectorul public şi cel privat în ceea ce priveşte planificarea urbană”.
În urma auditului, ar urma să fie propuse modificări legislative precum „Legea Bucureştilor” sau adoptarea proiectului privind Zona Metropolitană.