Românii care şi-au făcut precomenzi au testat deja iPhone 3G, pentru că terminalul a fost pus în vânzare în România azi-noapte, fix la ora 0.00. Aproximativ 100 de persoane, prezente azi-nopate la Orange Concept Store, au ales să cumpere un iPhone imediat după lansarea oficială a terminalului în România.

Circa 87% dintre cei 6.000 de români care au făcut precomenzi pe site-ul Orange România sunt bărbaţi, ne-au declarat reprezentanţii operatorului care a adus, în exclusivitate, terminalul pe piaţa românească.

Aceştia au adăugat că mai mult de jumătate dintre aceştia – 52% – sunt din Bucureşti. Până acum s-au făcut peste 6.000 de precomenzi pentru iPhone, pe internet.

„Cererea pentru terminal este mult mai mare. S-au făcut multe comenzi şi direct în magazine sau de către clienţii business care au contracte cu Orange, care vor terminale «la pachet»“, ne-au mai spus oficialii operatorului. La abonament, un astfel de terminal va costa între 179 şi 489 de euro, iar în varianta cu cartelă preplătită, între 529 şi 609 euro.

Promoţii la lansare

Lansarea terminalului era programată pentru ora 0.00 a zilei de azi. Conform reprezentanţilor operatorului, clientul care urma să primească bonul de ordine numărul 1 în oricare dintre magazinele în care telefonul a fost lansat oficial azi beneficia şi de o promoţie. Dacă a comandat un iPhone 8 GB, urma să primească unul cu capacitate de stocare de 16 GB, iar dacă a comandat direct unul cu memorie de 16 GB, urma să-l achite la preţul unuia de 8 GB.

Personalul celor şase shopuri Orange deschise oficial în primele minute ale zilei de azi a fost suplimentat pentru acest eveniment. Numai la Orange Concept Store, de pe Calea Victoriei, din Bucureşti, sunt disponibili azi 18 vânzători.

Mai mult, au fost aduşi în aceste magazine aşa-numiţi „phone experts“ (experţi în telefoane), care poartă tricouri distinctive şi au rolul de a-i ajuta pe proaspeţii posesori de iPhone să folosească aparatul în primele minute. Începând de azi, clienţii pot cumpăra telefonul atât din Orange shopurile din toată ţara, cât şi de pe internet, din Orange Web Shop. De asemenea, telefonul poate fi găsit şi în 25 de magazine selectate ale partenerilor Euro GSM, Fonomat, Say şi din reţeaua magazinelor Apple Premium Reseller, din România.