Prima mișcare a PNL după verdictul Curții de Apel în procesul privind Congresul

Prima mișcare a PNL după verdictul Curții de Apel în procesul privind CongresulSursa : Inquam photos/George Călin

Partidul Național Liberal a transmis marți prima reacție după ce Curtea de Apel București a respins apelul formulat împotriva deciziei de suspendare a hotărârii prin care a fost convocat Congresul Extraordinar din 21 iunie. Liberalii afirmă că vor respecta hotărârea instanței, însă susțin că aceasta nu schimbă direcția politică a partidului și nici voința majorității membrilor.

PNL: „Vom respecta decizia instanței, dar vom continua demersurile legale”

Într-un comunicat de presă, PNL precizează că suspendarea dispusă de instanță este una provizorie și rămâne în vigoare până la soluționarea definitivă a procesului.

„Precizăm că suspendarea decisă de instanță rămâne în vigoare numai până la soluționarea definitivă a cauzei, în cadrul căreia instanța urmează să analizeze fondul. Este, practic, încă o etapă dintr-un proces mai amplu în Justiție, pe care îl vom duce până la capăt”, se arată în comunicatul partidului.

Liberalii susțin că decizia este contrară voinței exprimate de membrii partidului.

„Respectăm deciziile instanțelor și vom continua utilizarea tuturor căilor legale pentru a ne apăra drepturile și legitimitatea deciziilor adoptate de partid. În același timp, această hotărâre nu schimbă direcția politică a PNL și nu afectează voința majorității liberalilor”, au transmis reprezentanții formațiunii.

PNL anunță că va continua reforma partidului

Conducerea PNL afirmă că procesul de reformă și reconstrucție început în ultimele luni va continua, indiferent de evoluția litigiului.

„PNL își va urma obiectivul de a deveni o alternativă credibilă, capabilă și autentică pentru modernizarea României”, se mai arată în comunicat.

Partidul susține, totodată, că nu va accepta influențarea deciziilor sale de către persoane sau grupuri care, în opinia liberalilor, promovează interesele PSD.

„Membrii PNL au decis clar direcția partidului, iar această direcție nu poate fi schimbată prin acțiuni în instanță sau prin jocuri de culise”, au precizat liberalii.

Curtea de Apel a respins apelul PNL

Marți, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul formulat de PNL împotriva hotărârii Tribunalului București din 1 iulie, prin care fusese suspendată executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie privind convocarea Congresului Extraordinar din 21 iunie.

Prin această decizie, instanța a menținut suspendarea hotărârii atacate. Hotărârea Curții de Apel este definitivă.