Prim-ministrul grec şi-a anulat vizita la New York
- Simona Mătieș
- 17 septembrie 2011, 18:50
Premierul grec, Georgios Papandreou şi-a anulat vizita în SUA, programată pentru săptămâna viitoare, din cauza gravităţii situaţiei economice din ţară, relatează BBC, citând surse guvernamentale greceşti.
Televiziunea publică greacă a anunţat că premierul a decis să nu mai plece în SUA, unde trebuia să participe la Adunarea Generală a ONU şi să aibă întrevederi la FMI. Papandreou a luat această decizie, azi, după o discuţie cu ministrul grec de finanţe Evangelos Venizelos. Decizia vine la o zi după ce miniştri din zona euro au amânat decizia privind un nou împrumut ce va fi acordat Atenei. Liderii din zona euro vor decide în octombrie asupra eliberării împrumutului de 8 miliarde de euro. Au existat discuţii legate de faptul că Grecia nu a luat suficiente măsuri fiscale pentru a primi noi împrumuturi. Un oficial grec a declarat că Papandreou şi-a anulat vizita pentru a se concentra asupra acestor măsuri. "Premierul a considerat că nu ar trebui să plece din ţară. trebuie să se asigure că toate angajamentele luate de Grecia faţă de partenerii săi europeni sunt îndeplinite", a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Ilias Mossialos.