Prieteniile solide prelungesc viaţa

Prieteniile solide prelungesc viaţa

Persoanele care au un cerc de prieteni apropiaţi trăiesc mai mult decât cele care nu cultivă şi nu menţin prietenii solide tot timpul vieţii.

Concluzia, publicată în Jurnalul de Epidemiologie şi Sănătate Comunitară şi citată de webmd.com, aparţine unor cercetători care au monitorizat timp de zece ani 1.500 de persoane cu vârsta de peste 70 de ani.

Prietenii, mai importanţi decât familia Cercetătorii merg chiar mai departe şi spun că un grup de prieteni buni ajută chiar mai mult decât familia la menţinerea unei bătrâneţi fericite. Mai mult, se pare că o relaţie stabilă cu rudele şi copiii are un impact redus asupra riscului de deces, în timp ce o reţea puternică de prieteni reduce considerabil acest risc. Concret, studiul a arătat că persoanele monitorizate care aveau relaţii de prietenie solidă înregistrau un risc de deces cu 22% mai redus decât celelalte. Cercetătorii explică această situaţie prin faptul că prietenii au o influenţă mare asupra factorilor care duc la îmbolnăviri: de la consumul de tutun şi alcool, la situaţiile dificile în care sprijinul emoţional al celor apropiaţi este esenţial.

Ne puteți urmări și pe Google News