Preţ de privatizare pentru acţiunile salariaţilor Petrom

Preţ de privatizare pentru acţiunile salariaţilor Petrom

Doar salariaţii Petrom din intervalul 2004 (momentul preluării de către OMV) până în prezent pot deveni acţionari ai companiei, iar valoarea de vânzare a acţiunilor va fi cea de la momentul preluării Petrom de către OMV (5,25 eurocenţi pe acţiune), ne-au declarat surse din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Preţul stabilit face din cumpărarea acţiunilor o afacere profitabilă pentru viitorii acţionari, de vreme ce, în ultima şedinţă de tranzacţionare de la Bursă, acţiunea Petrom era cotată la 11 eurocenţi. Astăzi, AVAS va publica pe site-ul instituţiei proiectul de act normativ care va reglementa vânzarea a 8% din acţiunile deţinute de stat în compania Petrom către salariaţi. Statul va mai rămâne cu 12% din companie.

Controversatul act, aşteptat să intre în vigoare încă din 2004, de la privatizarea Petrom, va fi trimis săptămâna viitoare în circuitul ministerial pentru a fi semnat, urmând să intre apoi în şedinţa de guvern, ne-au spus reprezentanţii Autorităţ ii. Cele mai importante aspecte pe care le reglementează actul sunt categoriile de salariaţi care au dreptul să cumpere acţiuni şi modul de acordare a acţiunilor şi valoarea acestora. Afacere profitabilă Varianta pe care a propus-o vicepreşedintele AVAS Constantin Botez, conform căreia salariaţii ar trebui să cumpere acţiunile la valoarea de piaţă şi nu la cea de la momentul privatizării, nu a intrat în forma finală a actului. Fără rezultat a rămas şi propunerea ca beneficiarii acţiunilor să fie toţi salariaţii companiei din perioada 1997-2004, când Petrom era de stat, spun surse din AVAS. În această variantă ar fi fost mai mulţi beneficiari (aproximativ 90.000, din care 20.000 de salariaţi ai Petromservice). Conform variantei acceptate însă, doar 50.000 de salariaţi vor beneficia de acţiuni. Nu în ultimul rând, acţiunile vor fi acordate direct salariaţilor, şi nu prin intermediul sindicatului condus de Liviu Luca.

Ne puteți urmări și pe Google News