Preşedintele PC Neamţ și-a reclamat la Poliţie soţia bătută
- Cristi Craioveanu
- 22 iunie 2011, 01:14
Preşedintele PC Neamţ a fost reclamat la poliţie de soţia sa, după ce un filmuleţ care îl înfăţişează pe politician în timp ce o agresa a fost postat pe internet. Liciu și-a reclamat și el soția pentru tulburarea folosinței locuinței.
Preşedintele filialei nemţene a Partidului Conservator, Cristian Liciu, este cercetat penal pentru lovire, în urma unei plângeri depuse de soţia sa. Politicianul a depus, la rându-i, o plângere împotriva soţiei, sub acuzaţiile de dsitrugere şi tulburarea folosinţei locuinţei.
Reamintim că pe youtube a fost postat un filmuleţ care îl înfăţişează pe preşedintele PC Neamţ, Cristian Liciu, în timp ce îşi agresează soţia. Scena se derulează în curtea unui imobil şi durează câteva zeci de secunde. Mai multe persoane asistă la incident, dar nimeni nu intervine înainte ca soţia lui Cristian Liciu să fie trântită la pământ. Soţia încearcă ulterior să riposteze, iar politicianul aproape că o accidentează cu maşina. Filmuleţul este datat 7 iunie 2011 şi a fost, cel mai probabil, surprins de o cameră de supraveghere.
Cristian Liciu este copreşedinte al USL Neamţ şi a fost preşedinte al filialei locale a PSD, înainte de a trece în barca PC, unde ocupă aceeaşi funcţie. Profesional a ocupat funcţia de consilier judeţean şi director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului.
Cristian Liciu nu a putut fi contactat până la ora difuzării acestei ştiri. <iframe width="425" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/HKegfEOKWUI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIȚI ȘI:
- Preşedintele PC Neamţ îşi bate soţia