„Un autodenunț

Văd cum Prosteveu încă vânează cazuri în care proful de religie, preotul-dascăl face nefăcute. E vigilent postul ăsta… Nu contează că lansează falsuri. Scopul scuză mijloacele. Să vă povestesc una:

Era prin 94 cred. Predam religie la o școală generală de cartier, din Vulcan. Un cartier mărginaș cu mulți țigani. Școala nu era rea dar existau și multe probleme. Copii problemă, lipsă de spațiu etc. Într-una din clasele de-a opta era o fătucă. Țigancă, repetentă, cu o cicatrice urâtă pe față, avusese un accident. Era spaima școlii. Avea și ceva acte medicale care o protejau de orice intervenție din pricina handicapului psihic suferit. Bătea pe oricine, înjura ca un birjar, golea suplimentele și bănuții celor mai mici. Avea gașcă de cartier iar familia ei era recunoscută ca una extrem de violentă. Elevii și profesorii erau absolut terorizați. 

Eu eram în primul an de suplinire și era al doilea job. Fugeam de la mină după program să pot ajunge la școală să predau, școală unde aveam mai mult de-o normă. De multe ori nici nu apucam să fac baie după ce ieșeam din subteran, sau fugeam pe linia ferată să pot ajunge la ore neavând dubă spre oraș așa devreme. Și erau vreo câțiva kilometri… În fine, după prima oră cu clasa respectivă mă întrebau toți profesorii din cancelarie cum s-a comportat fătuca asta. Eu eram mirat, nu știam de ea. Nici ea de mine fiindcă lipsise în ora aceea. 

În săptămâna următoare a venit. Era șmecheră, inteligentă, șireată. Primele 10 minute m-a studiat să vadă cam câte parale fac. Apoi a trecut la atac. Trebuia să se impună ca lider autoritar. Avea tot registrul la degetul mic. Eu… no, prof de religie… Cu frumosul, cu rugămintea, mai ingnorând-o etc să pot să-mi fac lecția… Ea nimic, mai abitir. Cei care nu ați predat sau sunteți din școala de modă veche nici nu vă puteți închipui ce pot să facă copiii aștia… 

E un război pe față. Nu numai psihologic. Știu doar că la un moment dat s-a ridicat din bancă și s-a luat de o colegă pricăjită pe care a început să o lovească cu pumnii, să o scuipe și să o înjure. Mi-am pierdut controlul. Catedra era pe un soclu. Scena de bătaie se întâmpla pe rândul doi de la geam. Parcă acum văd. Am luat-o de-a dreptul peste bănci și peste copii, le-am despărțit și am luat-o pe fătucă la zgâlțâit. 

I-am zbierat ceva de genul ”Fată, io-s miner. Mă piș pe carnetul tău de handicap. Dacă mai faci de-astea te zbor pe geam!” Nu se aștepta. A rămas mută vreo 5 minute apoi a ridicat mâna. S-a cerut la toaletă. I-am dat voie. Din ușă mi-a strigat. ”O să vă așteptăm după ore!” I-am răspus ”Abia aștept…”. A izbit ușa și nu a mai revenit. Și chiar mă pregăteam de o înfruntare. Am scăpat, nu m-a așteptat nimeni în seara aia. 

Nici în celelalte. Următoarea oră a lipsit din nou. M-a fiert două săptămâni. Eram cu ochii în patru cand plecam de la ore să pot reacționa dacă m-ar fi atacat gașca sau rudele… Apoi a apărut din nou la ore dar nu mi-a mai făcut nici o problemă. Nu era ea super atentă sau participativă dar măcar era în banca ei. Nu și la orele celorlalți colegi. În rest se purta la fel. 

După mai mulți ani ajuns preot tot în satul meu 🙂 de-acum mă întâlnesc cu ea în oraș. Și mă duc la ea și-mi cer iertare că am zgâlțâit-o. Știți ce mi-a răspus: ”Părinte, bine mi-ați făcut. Că era nevoie să mă zgâlțâie cineva!”, a povestit Petru Marcel Suciu.

 

Te-ar putea interesa și: