Premii fabuloase la Wimbledon

Premii fabuloase la Wimbledon

Organizatorii turneului britanic de Mare Şlem de la Wimbledon au crescut premiile în bani pentru campionii întrecerilor masculine şi feminine la un milion de lire sterline (1,15 milioane de euro).

All England Club a decis creşterea premiilor cu 150.000 de lire sterline din cauza devalorizării monedei britanice faţă de dolarul american. Premiile totale ale turneului din acest an vor fi de 13,725 milioane de lire, cu aproape 10% mai mari decât în 2009.

Premiul de 1 milion de dolar oferit câştigătoarei competiţiei feminine este de două ori mai mare decât cel primit de învingătoarea din urmă cu opt ani. "Este important să oferim premii în bani direct proporţionale cu prestigiul turneului, iar jucătorii să se simtă recompensaţi pentru eforturile lor din teren", a spus preşedintele All England Club, Timi Phillips.

Turneul din acest an de la Wimbledon se va disputa între 21 iunie şi 4 iulie, iar meciurile de fotbal - în aceeaşi perioadă se dispută şi Cupa Mondială din Africa de Sud - nu vor putea fi urmărite în apropierea arenelor de tenis, organizatorii refuzând să amplaseze monitoare gigant la All England Club.

Ne puteți urmări și pe Google News