Premierul Ungureanu vrea ca toți bugetarii să lucreze de la 8.00 la 16.00

Premierul Ungureanu vrea ca toți bugetarii să lucreze de la 8.00 la 16.00

Șeful Executivului, Mihai Răzvan Ungureanu, a semnat un ordin prin care toți angajații de la stat ar urma să muncească între orele 8.00-16.00, de luni până vineri.

În prezent, programul de lucru din ministere este diferit. Astfel, dacă în cazul Ministerului Administrației și Internelor și Ministerul Apărării programul este 8.00-16.00, de luni până vineri, angajații Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului lucrează între orele 8.30-17.00, de luni până joi, iar vinerea, programul Ministerului Turismului este între 8.30-14.00. În cazul ministerului Educației, angajații vin la muncă la ora 8.00 și pleacă la 16.30, de luni până joi.  În ultima zi lucrătoare, vineri, programul se termină la ora 14.00 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, astăzi, la Palatul Parlamentului, că prin circulara emisă de Secretariatul General al Guvernului, privind respectarea de către bugetari a orarului 8.00 - 16.00, s-au unificat programele de lucru în instituţiile administraţiei centrale. El a negat că respectiva circulară ar fi fost emisă pentru că ar fi constatat că bugetarii nu respectă programul de lucru stabilit pentru intervalul 8.00-16.00. „Pur şi simplu am unificat programele de lucru în toate instituţiile administraţiei centrale. Asta este tot. Nu este absolut nicio altă problemă. Cred, de fapt, că într-adevăr ceea ce contează este ca timpul de lucru legal de la 8.00 la 16.00 să fie folosit cât mai bine. Asta este totul”, a spus Ungureanu. Secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila, a anunţat, sâmbătă, că programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate va fi între orele 8.00 şi 16.00, la solicitarea premierului. El a afirmat că din punctul de vedere al activităţii şi al colaborării între instituţii este esenţial ca fiecare minut să fie bine gestionat. Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” se declară împotriva modificării orarului de lucru al angajaţilor din instituţiile publice. „După ce au rezolvat toate problemele guvernării mai rămăseseră câteva lucruri fine de rezolvat, cum ar fi programul de lucru şi în rest totul merge asemenea unui ceas elveţian pentru a putea trăi bine”, precizează oficialii Alianței.

Ne puteți urmări și pe Google News