Premierul Ungariei, critici la adresa guvernelor europene: „Au eșuat de două ori”

Premierul Ungariei, critici la adresa guvernelor europene: „Au eșuat de două ori”

Viktor Orban, premierul Ungariei, a vorbit despre succesul politicilor conservatoare, în detrimentul celor liberale

Viktor Orban, premierul Ungariei, a vorbit în cadrul conferinţei Fundaţiei „Edmund Burke", intitulată „Conservatorismul Naţional", și desfășurată la Roma, despre succesul politicii conservatoare. El a dat ca exemplu ceea ce se petrece în propria țară.

„Succesul economic este singurul mod prin care liderii conservatori, respectiv creştin-democraţi, pot “upravieţui. Dacă acest lucru nu reuşeşte şi un lider politic conservator comite o greşeală, iar indicatorii economici scad, acesta va fi „ucis” în dimineaţa următoarei zile”, a spus Viktor Orban.

El a mai afirmat că în Ungaria economia înregistrează o creştere anuală de 4%-5%, rata şomajului a scăzut la 3%, iar datoria publică scade de asemenea. Premierul ungar a subliniat, totodată, că Ungaria este o ţară stabilă; singurul stat european în care, din 1990 încoace, nu au existat alegeri anticipate.

Orban a arătat cu degetul guvernele liberale, care au eșuat de două ori, în ultimii ani, la nivel european. „Prima oară, în 2008, când nu au putut face faţă crizei economice, iar apoi, în 2015, în timpul crizei migraţiei, când nu au reuşit să-şi protejeze cetăţenii şi graniţele. Privit din acest punct de vedere, democraţia liberală s-a terminat, întrucât acesta e principiul de bază al guvernelor liberale”, a spus premierul Ungariei.