Premierul Tudose nu âl mai vrea pe șeful CNAIR. Deocamdată a învins tabăra Dragnea

Premierul Tudose nu âl mai vrea pe șeful CNAIR. Deocamdată a învins tabăra Dragnea

Cu zero kilometri de autostradă inaugurați în 2017, Ministerul Transporturilor a decis prelungirea cu încă patru luni a mandatului directorului CNAIR, Ștefan Ioniță (foto).

După o ședință a Consiliului de Administrație de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), plină de ”scântei”, la finalul zilei, s-a luat decizia de a se prelungi cu patru luni mandatul actualului director. Surse din CNAIR susțin că prelungirea mandatului lui Ioniță este ilegală, deoarece acesta se poate prelungi o singură dată, fapt ce s-a întâmplat în luna august.

Mandatul de director al CNAIR, al lui Ștefan Ioniță expiră în data de 13 ianuarie a.c., acesta fiind prelungit de fostul ministrul al Transporturilor Răzvan Cuc.

Ședința de azi de la CNAIR a fost una unde scandalul a fost la ordinea zilei. Aceasta trebuia să înceapă la ora 11, dar membrii Consiliului de Administrație au fost convocați de urgență la ministerul Transporturilor unde au avut o întrevedere cu un oficial important, susțin sursele EvZ.

Apoi, membrii CA au revenit la ședință și au discutat mai multe opțiuni, inclusiv Ștefan Ioniță și au ales să îi prelungească acestuia mandatul cu patru luni.

Ioniță susținut de Dragnea

Surse din CNAIR susțin că Ioniță nu mai este dorit în fruntea CNAIR, de însuși premierul Mihai Tudose, care l-a criticat dur, de mai multe ori, din cauza activității ineficiente a CNAIR. Ultima oară, în cursul zilei de marți, premierul Mihai Tudose a criticat la emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3, proiectul autostrazii Pitești-Sibiu, despre care a spus că este un dezastru. Ulterior, premierul a anunțat că a trimis Corpul de COntrol la CNAIR pentru a verifica activitatea lui Ioniță.

Aceleași surse au mai declarat pentru EvZ că Ioniță a avut tupeul de a-i închide telefonuil în nas lui Mihai Tudose, spunându-i acestuia că el răspunde doar în fața lui Liviu Dragnea, șeful PSD.

Sursele EvZ din CNAIR mai susțin că Ioniță este susținut puternic de aripa Dragnea, în care se numără și fostul șef al companiei, Narcis Neaga, în prezent consilier al ministrului Transporturilor, Felix Stroe. Din poziția sa, Neaga coordonează activitatea CNAIR.

 

Ne puteți urmări și pe Google News