Premierul polonez si-a dat demisia

Premierul polonez si-a dat demisia

Jaroslaw Kaczynski a prezentat demisia Guvernului sau, presedintelui tarii, fratele sau geaman Lech Kaczynski, in cadrul unei ceremonii publice, relateaza AFP.

Partidul conservator Dreptate si Justitie (PiS) al fratilor Kaczynski a pierdut alegerile legislative anticipate de la 21 octombrie, castigate de liberalii din cadrul Platformei Civice (PO) condusi de Donald Tusk, care va deveni cel mai probabil premier.

"Putem incheia misiunea Guvernului nostru cu capul sus, situatia economica este buna, ultimii doi ani au consolidat pozitia Poloniei in Europa", a declarat premierul aflat la sfarsit de mandat, intr-un discurs sustinut la sediul presedintiei.

Anterior, un oficial de rang inalt anuntase ca presedintele il va desemna pe Donald Tusk in postul de premier pana la sfarsitul saptamanii.

Pana la numirea unui nou Guvern, Executivul aflat la sfarsit de mandat al lui Jaroslaw Kaczynski se va ocupa de problemele aflate in desfasurare.

Ne puteți urmări și pe Google News